Sindicatele cipriote şi-au exprimat îngrijorarea marţi în legătură cu un eventual aflux de muncitori din România şi Bulgaria, devenite membre UE la 1 ianuarie, care ar putea dezechilibra situaţia pe piaţa muncii. Ciprul este una dintre puţine ţări membre UE care nu au impus nicio restricţie pe piaţa de muncă cetăţenilor celor două ţări, dar sindicatele se tem de această concurenţă, mai ales în sectorul locurilor de muncă unde salariile sunt mici.
În jur de 5.000 de români şi bulgari lucrează deja în Cipru, în special în turism şi industrie, iar sindicatele apreciază că numărul lor s-ar putea dubla în 2007.
Pentru Nicos Moiseos, secretar general al federaţiei sindicale conservatoare SEK, "ciprioţii trebuie să se aştepte să fie înlocuiţi de muncitori din aceste ţări". Acesta a cerut adoptarea unor restricţii similare celor puse în practică de alte ţări UE. La rândul său, federaţia sindicală progresistă PEO nu este îngrijorată de un aflux de muncitori, cât de condiţiile în care vor lucra aceştia. "Ştim din experienţă că unii angajatori folosesc mână de lucru străină pentru a evita să aplice acordurile asupra condiţiilor şi timpului de lucru", a explicat liderul sindical Pambis Kyritis.
Patronatul consideră alarmiste aceste temeri, reamintind că insula se bucură de un şomaj aproape inexistent. Directorul federaţiei şefilor de întreprinderi, Michalis Pilikos, a insistat dimpotrivă că economia cipriotă are nevoie de forţa de muncă străină.



