money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Circa 100.000 de firme s-ar putea transforma în PFA pentru a scăpa de plata impozitului forfetar

Publicat la 15.04.2009, 10:39:12

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Circa 100.000 de firme s-ar putea transforma în PFA pentru a scăpa de plata impozitului forfetar

"Un minim de 20% din totalul microîntreprinderilor, mă refer la profesiile liberale, respectiv experţii contabili, auditorii, arhitecţii, consultanţii fiscali, lichidatorii şi avocaţii, vor opta, în contextul introducerii impozitului forfetar, pentru închiderea firmelor şi transformarea în PFA-uri, ca să nu mai fie nevoiţi să plătească impozitul minim către stat. Aceştia vor plăti impozitul de 16% pe diferenţa care rezultă dintre venituri şi cheltuieli", a spus Ristea.

Ea a adăugat că cei care fac afaceri în România îşi pot deduce astfel din cheltuieli şi îşi pot, în plus, cumpăra maşini în leasing pentru a deduce TVA-ul.

"Singurul lucru de care aceştia vor fi afectaţi prin introducerea noilor norme ale Codului Fiscal va fi legat de faptul că nu-şi pot deduce cheltuielile de funcţionare, întreţinere, reparaţii şi benzină pentru autoturisme", a mai spus Ristea.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, la nivelul anului 2007, erau înregistrate 478.173 de microîntreprinderi, cu o cifră de afaceri de până în 100.000 euro şi cel mult nouă angajaţi.

De la 1 mai 2009, firmele care au o cifră de afaceri cuprinsă între 0 şi 52.000 lei (circa 12.000 euro) vor plăti un impozit minim în acest an 1.467 lei (341 euro), sau 183,3 lei lunar, urmând ca în 2010 impozitul minim datorat statului să fie de 2.200 lei (puţin peste 500 euro).

Firmele care au o cifră de afaceri anuală cuprinsă între 52.001 şi 215.000 lei (50.000 euro) vor plăti la buget un impozit minim în acest an de 2.867 lei şi de 4.300 lei (1.000 euro) în 2010, iar societăţile care vor încheia anul cu o cifră de afaceri cuprinsă între 215.001 şi 430.000 lei (100.000 euro) vor achita 4.333 lei în acest an şi câte 6.500 lei începând de anul viitor.

Impozitul forfetar a fost introdus la rectificarea bugetului pe 2009, aprobată sâmbătă în Guvern.

Ministrul de finanţe, Gheorghe Pogea, a declarat, sâmbătă, că introducerea impozitului forfetar va majora veniturile bugetare cu peste 350 milioane lei în acest an.

Totuşi, firmele care îşi încep acum activitatea şi cele ce îşi suspendă temporar activitatea nu sunt obligate să plătească impozitul forfetar, a mai spus marţi Pogea.

Compania Nexia International se află printre primele 10 reţele de consultanţă şi contabilitate la nivel mondial, iar în România oferă complementar şi servicii juridice, ponderea principală fiind de 60% pentru servicii financiar-contabile şi restul pentru servicii juridice.

Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite