money.ro
🔔 Alerte
ActualitateAna Draghici

Circa 15.000 de oameni cer în stradă eliberarea Iuliei Timoşenko

Publicat la 18.05.2013, 16:14:46

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Circa 15.000 de oameni cer în stradă eliberarea Iuliei Timoşenko
Urmărește money.ro pe Google News

Manifestanţii au scandat 'Libertate pentru Iulie' şi au fluturat drapele în culorile celor trei principale formaţiuni ale opoziţiei, între care partidul 'Udar' al lui Kliciko.

 

Manifestaţia de la Kiev a avut loc după ce Curtea Europeană pentru Drepturile Omului /CEDO/ a dat câştig de cauză Iuliei Timoşenko, declarând trimiterea ei în închisoare, de către regimul Viktor Ianukovici, drept 'ilegală şi arbitrară'.

 

Uniunea Europeană /UE/ şi SUA i-au cerut puterii de la Kiev să reconsidere situaţia Iuliei Timoşenko.

 

Iulia Timoşenko, unul dintre liderii 'revoluţiei portocalii' din 2004, a fost arestată în august 2011 şi condamnată două luni mai târziu la 7 ani de închisoare pentru abuz de putere. În prezent, Timoşenko este judecată pentru fraudă fiscală şi inculpată, de asemenea, de complicitate în asasinarea unui deputat, în 1996.

 

Urmărirea penală a Iuliei Timoşenko a provocat o gravă criză între Ucraina şi UE, care a văzut motivaţii politice în aceste procese şi a cerut eliberarea opozantei.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite