Circulaţia a fost reluată pe drumul E 581, în dreptul localităţii Bârlad, după ce a fost oprită timp de aproape cinci ore din cauza accidentului de circulaţie în care au decedat 12 persoane, iar alte cinci au fost internate la spital cu răni grave.
Dintre cele 12 persoane, 10 au murit la faţa locului, o alta a decedat în drum spre spital, iar un copil de opt ani, internat în comă, a decedat la spital. Alte cinci persoane se află internate la spitalul din Bârlad. Un bărbat, de 51 de ani, a suferit o amputaţie.
Accidentul s-a petrecut la ieşirea din Bârlad, în intersecţia dintre DN 11A (Podul Turcului - Iveşti) cu E 581, pe sensul care duce de la Bârlad spre Bucureşti. În intersecţie, microbuzul Ford Tranzit condus de Silviu Lucian Cucu, 25 de ani, din Oneşti, nu a acordat prioritate, astfel încât a fost lovit în plin de un autocar din Republica Moldova în care se aflau mai multe persoane care mergeau la muncă în Italia.
Autocarul a târât microbuzul pe o distanţă de aproximativ 20 de metri, până a intrat cu el într-un pom. După urmele de la faţa locului, poliţiştii au constatat că autocarul ar fi încercat să evite ciocnirea. Nu s-a descoperit nici o urmă de frână care să fi fost pusă de şoferul microbuzului. Cele 17 persoane din microbuz mergeau la pescuit în comuna Cârja şi erau toate din Oneşti. Accidentul a fost anunţat joi, în jurul orei 4.45, printr-un apel de urgenţă dat la 112. Circulaţia a fost reluată pe DN 11 A, în jurul orei 7.30.





