Vulnerabilitatea şi insecuritatea locului de muncă, pe fondul crizei globale, au alimentat sărăcia muncitorilor în multe părţi ale lumii. Conform raportului CIS, numărul angajaţilor în forme de muncă vulnerabile a crescut cu până la 110 milioane de persoane în 2009, faţă de 2008. Sub 2 dolari pe zi ... cu această sumă au ajuns să trăiască circa 39 la sută dintre lucrători, adică 1,2 miliarde de oameni, împreună cu familiile lor.
Aşadar, salariul pe care-l primesc aceştia nu este suficient nici măcar pentru nevoile de bază. Raportul mai arată că tot mai multe femei rămân fără job. În cazul lor, rata şomajului la nivel mondial este de 7 la sută. În această situaţie, ele sunt nevoite să accepte condiţii de muncă precare şi contracte de muncă temporare. Iar viitorul nu sună bine. Raporul relevă că ele vor fi tratate în continuare ca cetăţeni de categoria a doua la locul de muncă. Multe nu au dreptul să se înscrie în sindicate sau să participe la negocierile colective.


