„Piețele bull se nasc pe pesimism, cresc pe scepticism, se maturizează pe optimism și mor pe euforie.”
— John Templeton, atribuit interviurilor și scrierilor sale despre investiția globală
Omul care a cumpărat când toți fugeau
Templeton nu era un teoretician. În 1939, la câteva zile după ce Hitler invadase Polonia, a împrumutat bani și a cumpărat câte 100 de dolari din fiecare acțiune americană cotată sub un dolar — 104 companii, dintre care 34 erau deja în faliment. A câștigat pe aproape toate. Fraza asta o repeta decenii mai târziu ca pe un rezumat al carierei: banii se fac cumpărând când disperarea e maximă, nu când optimismul e la modă. A fost un om profund religios, cu picioarele pe pământ, care detesta hype-ul. Tocmai de aceea a văzut ciclul emoțional al pieței ca pe o realitate psihologică repetabilă, nu ca pe un accident.
Unde ne aflăm pe scara emoțiilor
Întrebarea utilă nu e „va crește piața?”, ci „în ce fază de sentiment suntem?”. Când vezi taxiuri și grupuri de WhatsApp discutând despre acțiuni pe care nu le înțelege nimeni, ești mai aproape de euforie decât de pesimism. Când toată lumea e dezgustată și spune că „bursa e o cazinou”, de obicei se nasc oportunitățile. E contraintuitiv și de aceea funcționează — dacă ar fi confortabil, ar face-o toți.
La BVB am văzut ambele extreme în ultimul deceniu. În martie 2020, când indicele BET pierduse aproape o treime în câteva săptămâni și forumurile erau pline de panică, ăla era pesimismul din care se nasc piețele bull. Cine a cumpărat Hidroelectrica sau bancare atunci a prins o revenire spectaculoasă. Dar atenție la nuanță: Templeton nu spune să cumperi orice cade. Multe dintre acțiunile lui din 1939 chiar au dat faliment — el s-a bazat pe un coș larg și pe faptul că prețurile erau absurd de mici raportat la valoare. Pesimismul e un semnal, nu o garanție.
