Citibank transformă subsidiara din România în sucursală a Citibank Europe
Publicat la 09.09.2008, 11:41:20
Fosta subsidiară a grupului Citibank va funcţiona, în urma fuziunii cu Citibank Europe, sub numele de Citibank Europe Sucursala România, care va fi în principal supravegheată de Autoritatea de Reglementare Financiară din Irlanda.
"BNR va avea, de asemenea, anumite puteri de supraveghere, limitate, asupra sucursalei CitiBank România, în conformitate cu legislaţia aplicabilă în Comunitatea Europeană, Irlanda şi România", se mai arată în proiectul comun de fuziune publicat în Monitorul Oficial.
Modificarea statutului Citibank România face parte dintr-o fuziune transfrontalieră mai amplă, în care sunt implicate Citibank Europe, Citibank Ungaria, Citibank Slovacia şi Citibank România.
"Scopul fuziunii este de a facilita înfiinţarea de către Citibank Europe a unei sucursale în România, urmând ca sucursala respectivă să deţină toate activele şi pasivele aparţinând în acel moment de Citibank România şi să exploateze activitatea desfăşurată de Citibank România anterior fuziunii", se arată în Monitorul Oficial.
Acţionarii Citibank România vor deveni acţionari ai Citibank Europe, din partea căreia îşi vor şi primi dividendele.
Rata de schimb a acţiunilor în vederea transferului, calculată în urma evaluării celor două societăţi implicate în fuziune, este o acţiune Citibank Europe în schimbul a aproximativ 168,5 acţiuni Citibank România. În baza acestui calcul, 418.223 acţiuni ale Citibank Europe ar trebui emise acţionarilor la Citibank România, reprezentând o cotă de participare de 5,6% din Citibank Europe.
Citibank România a fost evaluată la 276 milioane euro la sfârşitul anului trecut, potrivit proiectului de fuziune.
Capitalul social subscris al Citibank România este de aproape 70,5 milioane lei, împărţit în acţiuni cu valoare nominală de 1 leu fiecare.
Capitalul social autorizat al Citibank Europe este de 5 miliarde euro, împârţit în acţiuni cu valoare nominală de 1 euro. Capitalul social emis al Citibank Europe este de 7,46 milioane euro, de asemenea divizat în acţiuni cu valoare nominală de 1 euro fiecare.
Cei 639 de angajaţi ai Citibank România nu vor fi afectaţi de modificarea statutului băncii, întrucât procesul nu presupune restructurări.
Citibank, membră a Citigroup, a intrat pe piaţa din România în 1966. Citibank România are, în prezent, 8 unităţi destinate companiilor şi 31 agenţii CitiFinancial, destinate populaţiei.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
