Dobânda de politică monetară a Băncii Naţionale a României (BNR) ar trebui să fie majorată peste 9% pe an, de la 8% pe an în prezent, pentru a putea controla presiunile de depreciere a leului, consideră analiştii CitiGroup, care se aşteaptă la o primă majorare a dobânzii cu 0,5%, în februarie.

"Ne aşteptăm ca banca centrală să urce rata dobânzii de politică monetară cu încă 0,5 puncte procentuale la următoarea întâlnire a consiliului de administraţie al instituţiei din 4 februarie. Înăspririle ulterioare ale politicii monetare vor depinde de evoluţia leului şi a preţurilor. În opinia noastră, în cazul în care cursul nu răspunde la majorarea aşteptată de luna viitoare şi urcă peste nivelul de 3,70 lei/euro, BNR ar putea interveni direct în piaţa valutară pentru a opri deprecierea monedei naţionale", estimează analiştii de la CitiGroup într-un raport referitor la evoluţia pieţelor emergente, publicat joi.

Sursa: NewsIn