"Bulgaria conduce în ceea ce priveşte prezenţa băncilor greceşti, fiind urmată de România şi Turcia", apreciază economiştii Citigroup, într-un raport publicat joi. "Aceasta face, însă, ţara mai vulnerabilă la şocuri adverse asociate cu finanţarea băncilor greceşti", estimează aceştia.
Principalul risc de contagiune este pe canalul bancar, consideră Citigroup, care estimează că deficitul bugetar uriaş al Greciei "ar putea împinge băncile elene să-şi reducă bilanţurile în regiune, ceea ce va restrânge puternic disponibilitatea creditului". Totuşi, Citigroup precizează că nu există vreun indiciu că acest tip de contagiune a început să se materializeze.
Pe de altă parte, relaţiile comerciale între Grecia şi Bulgaria, Turcia şi România sunt prea puţin extinse pentru a exista vreun impact asupta creşterii economice în aceste state, estimează analiştii grupului bancar american. Cele mai extinse legături comerciale cu Grecia le are Bulgaria, dar chiar şi în cazul acestui stat riscul este redus, în condiţiile în care exporturile către piaţa elenă reprezintă doar 2,5% din PIB.
În ceeea ce priveşte investiţiile greceşti, acestea reprezintă sub 10% din total în fiecare din cele trei state, proporţie insuficientă pentru a reprezenta vreun risc major la adresa activităţii economice, potrivit Citigroup.
Liderii statelor din zona euro au cerut joi Greciei să facă tot ce este necesar pentru a-şi controla deficitul bugetar şi au anunţat că sunt pregătiţi pentru a lua măsuri hotărâte ca să stopeze cea mai gravă criză de la apariţia zonei, în 1999.
Citigroup: Bulgaria este mai expusă decât România la criza bugetară a Greciei
Publicat la 11.02.2010, 17:20:10
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
