Citigroup vrea să se extindă în China
Publicat la 29.03.2007, 08:54:02
Citigroup intenţionează să îşi dubleze numărul agenţiilor din China până la sfârşitul acestui an şi să ajungă astfel la 30 de unităţi, a anunţat preşedintele grupului bancar, citat de agenţia Reuters.
"Dorim să accelerăm expansiunea reţelei noastre, cu obiectivul de a ajunge la 30 de agenţii până la sfârşitul anului", a declarat Charles Prince în cadrul unei conferinţe susţinute la Beijing. "China este o piaţă crucială pentru realizarea obiectivelor noastre pe termen lung."
Marele grup bancar american face parte din primul val al băncilor străine care au primit aprobarea, din 20 martie, de a avea legături comerciale directe cu clienţii chinezi.
Citigroup deţine la ora actuală 16 agenţii în China şi preconizează angajarea a 1.000 de persoane în cursul acestui an, pentru a-şi ridica astfel efectivele la 4.000 de oameni.
Prince a refuzat să facă orice comentariu asupra articolelor apărute în ultima vreme în presă, potrivit cărora Citigroup vizează suprimarea a 15.000 de locuri de muncă pentru a răspunde presiunii acţionarilor, care solicită o majorare a preţului acţiunilor.
Nici asupra ABN Amro acesta nu s-a pronunţat, în condiţiile în care specialiştii speculează asupra unui interes al Citigroup pentru banca olandeză, angajată actualmente în discuţii exclusive cu britanicii de la Barclays.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
