Cîţu: Am semnat calendarul pentru elaborarea proiectului rectificării bugetului. Estimăm adoptarea Ordonanţei cu privire la rectificarea bugetului de stat în perioada de 16 - 20 august
Publicat la 12.07.2021, 12:02:00
„Am semnat calendarul pentru elaborarea proiectului rectificării bugetului de stat. În acest moment estimăm adoptarea Ordonanţei cu privire la rectificarea bugetului de stat în perioada de 16 -20 august”, a scris Florin Cîţu, luni pe Facebook.
Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, la întâlnirea cu primarii de municipii, că are nevoie e implicarea tuturor primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene pentru atragerea banilor din PNRR şi a celorlalte fonduri auropene. Totodată, şeful Guvernului a transmis că rectificarea bugetară nu va fi făcută la partid, pe criterii politice.
Tot luni, vicepremierul Dan Barna a precizat că va fi o discuţie în coaliţie privind rectificarea bugetară, iar resursele vor trebui alocate pe zona de dezvoltare şi investiţii deoarece creşterea economică din ultimele luni vine tocmai din faptul că Guvernul şi-a asumat o politică de investiţii foarte activă.
În schimb, fostul ministru al Finanţelor Alexandru Nazare a reclamat, luni, un deficit de 13 miliarde de lei, bani care trebuie găsiţi până la finalul anului. Indiferent de cât de optimist este scenariul economic, creşterea veniturilor nu egalează acest necesar de cheltuieli”, afirmă Nazare care consideră că „este imperativ să facem economii”.
De asemenea, fostul ministru a afirmat că „este o formă de respect faţă de primari să facem bine calculele”, înainte de a le promite bani pentru investiţii.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
