money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Cîţu: Gradul de îndatorare al României este sub 50%, unul din cele mai mici din UE/ Ne împrumutăm mai ieftin ca pe vremea PSD-ului şi împrumutăm doar pentru investiţii

Publicat la 28.08.2021, 13:19:17

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cîţu: Gradul de îndatorare al României este sub 50%, unul din cele mai mici din UE/ Ne împrumutăm mai ieftin ca pe vremea PSD-ului şi împrumutăm doar pentru investiţii


Florin Cîţu a fost întrebat sâmbătă, la Bacău, de ce mai este nevoie de împrumuturi externe dacă a clamat o creştere economică.

“În primul rând gradul de îndatorare al României este sub 50% în acest moment, este unul din cele mai mici din Uniunea Europeană şi chiar dacă ajunge la 50%, tot rămâne printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Gradul de îndatorare a crescut în toate ţările din lume anul trecut, când a crescut deficitul. Împrumuturile pe care le face România astăzi merg pentru a acoperi un deficit bugetar, deficit bugetar care şi în trecut, pe vremea PSD-ului, se acoperea tot din împrumuturi. E o diferenţă acum, ne împrumutăm mai ieftin. Şi mai este o diferenţă, ne împrumutăm doar pentru investiţii. Anul acesta este primul în care România se împrumută doar pentru investiţii”, a explicat premierul. 

El a precizat că România se împrumută la o rată a dobânzii mai mică decât creşterea economică. 

“Mai mult, ne împrumutăm la o rată de dobândă mai mică decât creşterea ecomonică, ceea ce înseamnă că putem să plătim datoriile acestea şi, mai mult, ne-am împrumutat săptămâna trecută la dobândă negativă, asta înseamnă că dăm mai puţini bani înapoi decât am împrumutat”, a mai afirmat Florin Cîţu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite