Întrebat marţi, care este soluţia pentru oamenii care încă primesc facturi duble la energie, premierul Nicolae Ciucă a explicat că acest lucru nu ar trebui să se mai întâmple.
”Oamenii nu trebuie să primească facturi duble, pentru că nu s-a schimbat nimic în conţinutul ordonanţei de urgenţă care stabileşte clar preţul care este plătit de către consumatorul casnic, ca, de altfel şi de consumatorii economici. Ca atare, acest lucru nu trebuie să se întâmple. Dacă s-a întâmplat, este absolut o greşeală şi ea trebuie verificată. Oamenii trebuie să plătească, consumatorul casnic care consumă până în 300 de kilowaţi trebuie să plătească 0,68 de lei pe kilowat”, a declarat Nicolae Ciucă.
De asemenea, Ciucă a fost întrebat dacă la nivelul PNL se ia în calcul reglementarea preţului la energie, iar el a răspuns că va fi făcută o analiză.
”Până în acest moment, la nivelul ANRE şi la nivelul ministerelor care decontează compensarea preţurilor la energie şi la gaze, s-au primit toate facturile pentru intervalul noiembrie-martie, Nu avem încă o lună încheiată, de exemplu, aprilie care ar trebui să fie prima lună pe care să fi analizat nivelul compensărilor şi după aceea facem analiză în ceea ce priveşte această posibilitate de ajustare a compensării la preţul la energie. Aşa cum ne-am angajat în momentul de faţă mergem pe aplicarea ordonanţei de urgenţă pentru perioada aprilie 2022- martie 2023 şi când vom avea datele concrete asupra unei sume compensatorii pe o lună întreagă, vom lua o decizie. Ştiţi foarte bine că această formulă de calcul a preţului la energie este una cât se poate de complexă, motiv pentru care ANRE, împreună cu Ministerul Energiei şi specialişti din Ministerul Finanţelor lucrează şi analizează opţiuni prin care putem să intervenim pe o soluţie. Oricare dintre ele poate fi o opţiune”, a subliniat premierul.


