Informaţia a fost transmisă de CJ Cluj printr-un comunicat de presă, după ce senatorul PNL Marius Nicoară a afirmat că în contractul cu Nokia există obligaţia construirii unei piste şi a unui terminal Cargo pe Aeroportul Internaţional Cluj. "În contract nu există obligaţia construirii unei piste şi a unui terminal Cargo pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.(...) O astfel de prevedere sau clauză ar fi contravenit normelor Consiliului Concurenţei şi legislaţiei româneşti şi europene în vigoare. Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, va solicita desecretizarea contractului, tocmai pentru ca toată lumea să cunoască modul de negociere, respectiv obligaţiile asumate de către Consiliul Judeţean, prin preşedintele său la acea vreme, actualul senator Marius Nicoară, privitor la numărul de locuri de muncă, termene de realizare şi modalităţi de reziliere", se precizează în comunicat.
Reprezentanţii CJ Cluj l-au acuzat pe Nicoară că este cel care a secretizat contractul şi că în calitatea sa de preşedinte al CJ Cluj a decis să fie investite 15,5 milioane de euro în parcul industrial Tetarom III.
Replica CJ Cluj a venit după ce Mariu Nicoară a spus, într-o conferinţă de presă, că un motiv al retragerii finlandezilor de la Nokia a fost lipsa infrastructurii (a noii pistei de la aeroport, n.r.) deoarece exporturile către ţări din America de Sud sau Asia. "Până la urmă şi-au dat seama că nu s-a făcut nimic pentru a le uşura modul de transport al telefoanelor spre Mexic sau India, direct de la Cluj, astfel încât să reducă din costuri. Costurile de transport erau foarte mari, cu trenul sau cu camioanele, spre aeroportul din Budapesta. Aşa s-a ajuns ca Nokia să fie pusă pe butuci în România, investiţia devenind nerentabilă", a precizat Marius Nicoară.
Angajaţii fabricii Nokia de la Jucu au fost anunţaţi de conducerea companiei că fabrica va mai funcţiona până la sfârşitul anului şi că oamenii vor fi plătiţi până în martie 2012. La finalul şedinţei cu conducerea companiei, angajaţii au primit câte o hârtie prin care sunt anunţaţi că vor primi şi pachete compensatorii.
"Fabrica urmează să funcţioneze până la sfârşitul anului. Ne aşteptăm că veţi continua să fiţi angajaţi ai Nokia şi să fiţi plătiţi până la sfârşitul lunii martie 2012. Veţi beneficia de un pachet compensatoriu pe care îl vom comunica imediat după ce vom finaliza consultările. Până la sfârşitul anului, vom continua să muncim. Pentru aceasta am decis să asigurăm bonusuri suplimentare pentru dumneavoastră, în condiţiile în care ne vom atinge standardele de eficienţă şi de calitate ca şi până acum", se afirmă în scrisoarea către angajaţi.
De asemenea, conducerea Nokia i-a sfătuit pe angajaţi cum să discute cu ziariştii, spunându-le că, în cazul în care reporterii vor să vorbească cu ei pot să o facă, dând răspunsuri legate de sentimentele lor, dar i-a avertizat să nu împărtăşească informaţii confidenţiale legate de companie.
Nokia a anunţat, joi, că inten?ionează să închidă capacită?ile de produc?ie din Cluj până la sfâr?itul anului 2011, întrucât fabricile Nokia de mare volum din Asia asigură beneficii mai mari în privin?a proximită?ii ?i eficien?ei, potrivit unui comunicat transmis joi de companie. Aceasta este una dintre măsurile prin care Nokia intenţionează "ajustarea capacităţilor de producţie şi revigorarea operaţiunilor de producţie, pentru a servi mai bine reţeaua globală de clienţi, parteneri şi furnizori".
CJ Cluj cere desecretizarea contractului cu Nokia
Publicat la 29.09.2011, 18:29:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



