money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Clasamentul celor mai de seamă preşedinţi ai Statelor Unite

Publicat la 20.01.2009, 09:20:16

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Clasamentul celor mai de seamă preşedinţi ai Statelor Unite


Clasamentele celor mai remarcabili oameni care au ocupat funcţia de preşedinte al Statele Unite ale Americii îi plasează în frunte pe Abraham Lincoln, Frank Delano Roosevelt, Woodrow Wilson şi George Washington. Dintre primii clasaţi, Lincoln, Roosvelt, Polk, Wilson şi Truman erau şefi ai statului major al armatei în momentul în care America a intrat într-unul din seria de războaie purtate de-a lungul timpului. În contrast cu cei mai preţuiţi preşedinţi, cei de pe ultimele locuri au ţinut naţiunea americană în afara conflictelor armate, au redus taxele şi impozitele şi au diminuat datoria naţională.

Concluziile sunt evidente: orice aspirant la statutul de mare preşedinte trebuie să fi aruncat America în haosul războiului, al morţii şi al distrugerii. În sondaje, George Walker Bush are cel mai redus nivel de popularitate dintre toţi cei 43 de preşedinţi ai Statelor Unite de până la Obama. Un paradox, pentru că măsurile lui Bush seamănă cu cele luate de veneratul Lincoln: ambii au acţionat ignorând total voinţa poporului care i-a ales.

Bush a mers până într-acolo încât a denumit Constituţia pe care jurase să o respecte, doar o bucată blestemată de hârtie. Atât Bush cât şi Lincoln au implicat naţiunea americană în conflicte armate soldate cu mii de morţi, deşi Constituţia interzicea explicit acest lucru. În timpul mandatelor lor, Bush şi Lincoln au desfiinţat drepturile cetăţeneşti şi au încălcat libertatea persoanelor prin suspendarea dreptului la justiţie şi la proces echitabil.

În urma lor, cei doi au lăsat o societate mai săracă, mai privată de libertate şi mai îndatorată. Dimensiunea guvernului a crescut nejustificat în timpul mandatului lui Bush iar inflaţia nu a fost nici ea mai prejos. Perspectivele nu sunt roz nici pentru Barack Obama: programele anti-criză anunţate de primul preşedinte de culoare al Statelor Unite sunt o reeditare a dezastrelor economice cauzate de politica New Deal a lui Roosevelt. Dar cum speranţa moare ultima şi cum Roosevelt este printre favoriţi, Obama ar trebui şi el să fie încrezător.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite