Claudiu Doltu: Colaborarea cu Instituţiile Financiare Internaţionale este esenţială pentru România

Money.ro: Cum arată în prezent economia europeană, de care România depinde într-o mare măsură?

 

Claudiu Doltu: În ansamblu, “economia UE” se resimte încă în urma crizei economice şi financiare din anii 2007-2009. Acest lucru este reflectat de stagnarea economică din spaţiul Uniunii în anul precedent. Pe acest fond, unele ţări mari, precum Spania sau Italia au întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte propria finanţare – costurile finanţării crescând ameninţător la jumătatea anului. La fel şi ţări mai mici, care altădată ar fi putut fi “invidiate” pentru performanţe – Irlanda sau Portugalia – s-au confruntat şi ele cu consecinţele negative ale neîncrederii pieţelor în ceea ce priveşte sustenabilitatea finanţelor publice şi capacitatea de a-şi schimba vechile comportamente. Să nu uităm rumoarea care s-a stârnit în jurul monedei unice şi chiar semnele de întrebare care au apărut pe acest fond chiar în ceea ce priveşte voinţa de a continua cu determinare chiar întregul proiect al construcţiei europene. Desigur, poate de multe ori s-a exagerat.

 

 

Oricum, important este faptul că deciziile ţărilor membre şi eforturile Comisiei Europene au generat răspunsuri coordonate şi coerente care, vedem acum, au câştigat timpul necesar formulării multor răspunsuri aşteptate. De exemplu, pentru ţările din zona euro s-au construit instrumente care să asigure consolidarea sistemelor bancare. Banca Centrală Europeană a avut curajul să acţioneze într-un mod puţin obişnuit – să ne amintim doar anunţul ferm al guvernatorului Mario Draghi în sensul că orice şi oricât va fi necesar să întreprindă BCE va fi făcut – şi, imediat după aceea, presiunile asupra unor ţări (mai ales Italia şi Spania) s-au temperat. Au contat foarte mult şi semnalele transmise de adoptarea pachetelor de măsuri privind creşterea economică şi, nu în ultimul rând, succesul la care au condus negocierile purtate de miniştrii de finanţe în ultimele luni ale anului în privinţa sistemului unic de supraveghere bancară.

 

 

Money.ro: Dar din punct de vedere financiar? Când vom putea spune că economia UE a reintrat pe creştere economică?

 

 

Claudiu Doltu: Din punct de vedere financiar, economia UE este acum “stabilizată”. Creşterea economică va redeveni pozitivă, destul de probabil, în a doua jumătate a acestui an. Cât de mult şi cât de repede se va relua semnificativ creşterea depinde în cea mai mare măsură de încrederea mediului de afaceri şi de încrederea consumatorilor în faptul că viitorul este previzibil şi nu poate să aducă surprize neplăcute majore. Partea bună este că nu sunt semnale negative în acest sens. Partea mai puţin bună este că nu ne putem aştepta ca dintr-o dată afacerile şi consumul să crească spectaculos, ca milioane de noi locuri de muncă să apară într-un timp foarte scurt. Această ieşire din recesiune este oarecum ca şi refacerea după o boală severă, nu după o simplă răceala când revii la viaţa ta obişnuită imediat ce nu mai ai temperatură. După ce îşi fracturezi glezna, vei merge normal, după un timp. Însă, la început, este bine să nu alergi şi nici să faci excursii pe munte.

 

 

Pentru România acest lucru înseamnă că putem să ne formăm aşteptări pozitive dar, totodată, trebuie să fim prudenţi. Principalul “motor de creştere economică” a fost pentru noi cererea externă. Exporturile în spaţiul ţărilor din UE ne-au asigurat mult timp şi încă ne asigură creşterea. Dar, dacă creşterea economică a partenerilor noştri va rămâne încă mai mică decât ne-am dori, cu siguranţă şi cererea lor pentru produsele şi serviciile pe care noi le producem nu va fi atât de mare pe cât ne-am dori să fie.

 

 

Money.ro: Banca Mondială anunţă că anul 2013 va fi dificil pentru ţările Europei Centrale şi de Est. Care sunt principalele provocări pentru economiile regiunii?

 

Caludiu Doltu: România nu poate fi extrasă din regiunea economică şi geografică din care face parte. Evaluările Băncii Mondiale plasează România exact în acest context. Chiar dacă economia României este mult mai mare şi mai complexă decât ceea ce există în ţările Baltice. Chiar dacă nu putem asocia sub nici o formă evoluţiile şi perspectivele economice din Ungaria cu cele din România. Chiar dacă avem alte puncte forte şi vulnerabilităţi decât Polonia sau Bulgaria, întreaga regiune depinde, în mare măsură, de ceea ce se întâmplă în economia Germaniei, de succesul procesului de restructurare din Italia, Spania şi Portugalia, de rapiditatea cu care Franţa va reuşi să-şi regăsească ritmul aşteptat de creştere.

Întreaga regiune este integrată atât din punct de vedere financiar, cât şi din ce în ce mai mult din punct de vedere economic, în spaţiul UE. ţările mai vechi în UE sunt, de fapt, principala piaţă pentru produsele noilor intraţi. “Uniunea Economică a celor 11” (noii intraţi) are încă o pondere mică în raport cu ansamblul celor 27.

 

 

Foarte mult va depinde de cât de repede ţările mari din UE vor reuşi să găsească stimulentele potrivite pentru inovare, fără de care afacerile nu vor creşte masiv şi repede. Ţări nu doar “mari”, dar şi “vechi” din UE – pentru că aici mă refer şi la Danemarca şi Suedia, care nu sunt mari, dar acum beneficiază de intrări masive de capitaluri care caută, în primul rând, siguranţă. .

 

 

Principala provocare în UE în acest an este recâștigarea încrederii afacerilor şi consumatorilor. Principala condiţie pentru succesul pe termen mediu şi lung este găsirea şi utilizarea stimulentelor pentru inovare.

 

 

Money.ro 2013 este un an esenţial pentru trendul viitor al principalilor indicatori economici. Cum ne pot ajuta relaţiile cu IFI-urile pentru o dezvoltare economică sustenabilă?

 

Claudiu Doltu: În primul rând, trebuie să continuăm cu răbdare ceea ce am început, şi anume să consolidam stabilitatea finanţelor publice şi să continuăm reformele structurale. Nu pentru că instituţiile financiare internaţionale recomandă acest lucru, ci pentru că doar în acest fel resursele de care dispune România pot să capete cele mai bune utilizări şi astfel să avem creştere economică, locuri de muncă, salarii mai mari şi să ne bucurăm de creşterea standardului de viaţă.

În ceea ce priveşte instituţiile financiare internaţionale, aş face o delimitare între “campionul din punct de vedere al notorietăţii” în România – Fondul Monetar Internaţional şi băncile de dezvoltare sau bănci publice de investiţii (aşa cum este Banca Europeană de Investiţii).

 

 

Indiscutabil, România va avea numai de câştigat din încheierea în bune condiţii a actualului acord. Să nu uităm că alternativa poate fi foarte scumpă – acordul este, de fapt, nu doar cu FMI, ci şi cu Comisia Europeană şi cu Banca Mondială. Dar, dincolo de încheierea cu succes a acestui acord, fapt ce va transmite semnale clare tuturor în ceea ce priveşte direcţia bună în care se îndreaptă România, trebuie să ne concentrăm asupra creşterii economice sustenabile şi asupra dezvoltării pe termen mediu şi lung. Tocmai de aceea, trebuie să folosim resursele atât de natură financiară, cât, mai ales, cele care ţin de asistenţa tehnică şi, mai ales, de cunoaştere la care avem acces ca urmare a faptului că suntem membru în aceste instituţii.

 

 

Pot exista voci care să afirme că instituţiile financiare internaţionale sunt o “pacoste”. “Cum domnule, să-mi spună mie ăştia ce să fac cu banii lor? Mai bine mă împrumut din piaţă şi gata, sunt liber!” Poate să nu fie nimic greşit cu acest punct de vedere. Atât doar că ar fi bine să nu uităm că niciodata nu este înţelept să pui toate ouăle într-un singur coş. Este, poate, cumpătat să laşi şi o uşă deschisă pe care ai vrea să intri atunci când “pieţele” pot să nu fie foarte “prietenoase”. Mai mult, banii de care putem beneficia de la băncile de dezvoltare sunt încă mai “ieftini” decât cei pe care îi accesăm direct prin emisiuni de titluri pe diferite pieţe. Lucrurile aşa vor rămâne probabil şi în următorii ani. Nu este lipsit de importanţă nici faptul că împrumuturile de la băncile de dezvoltare se regăsesc în mare parte în lucruri tangibile – şcoli, spitale, drumuri, locuinţe sociale, poduri, sisteme de management în asistenţa socială, burse pentru studenţi, teatre, biblioteci publice, noi instituţii, etc. Mai mult, de-a lungul implementării programelor finanţate de aceste bănci guvernul obţine venituri din impozitul pe profit, contribuţii pentru asigurări sociale, TVA etc.

 

 

Dar, dincolo de această abordare din perspectiva sectorului public, chiar scoţând interesul sectorului guvernamental din discuţie, sectorul privat în România are în acest moment o oportunitate ignorată de acces la resurse financiare. Este greu de înţeles de ce la resursele Băncii Europene de Investiţii apelează din România acum doar câteva bănci mari şi o companie multinaţională care operează aici. La fel şi în cazul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, a Corporaţiei Financiare Internaţionale, Băncii Internaționale de Investiţii sau Băncii Internaţionale de Cooperare Economică.

 

 

Oportunităţi de dezvoltare în spirit european există şi avem o fereastră de oportunitate de care ne putem folosi. Totul este să nu cădem în capcana unei abordări oportuniste (altfel spus, să considerăm că instituţiile financiare internaţionale sunt simple ATM-uri) şi să construim şi să folosim parteneriatele cu aceste instituţii, în primul rând, pentru valoarea adaugată pe care o putem genera.