money.ro
Actualitatemoney.ro

Climatul macroeconomic afecteaza cresterea Cetelem

Publicat la 02.04.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Climatul macroeconomic afecteaza cresterea Cetelem

Filiala din Romania a Cetelem ar putea raporta, pentru acest an, o cifra de afaceri de aproximativ 23,5 milioane de euro, data de intensificarea acordarii de credite online pe web, in conditiile in care cifra de afaceri din 2007 era de aproximativ 16 milioane de euro. “2008 va fi pentru noi toti un an dificil, va trebui sa tinem cont de evolutia mediului economic, de procesele care servesc la descurajarea inflatiei, fapt care va ingreuna accesul la credit al multor persoane. In ciuda acestui mediu nefavorabil, toate eforturile organizatiei noastre, cat si lansarea de noi produse vor aduce o crestere estimata de pana la 50% a cifrei de afaceri in acest an”, a declarat pentru Business Standard directorul general al Cetelem Romania, Philippe Foursy. Anul acesta, francezii de la Cetelem au lansat primul site web din Romania cu acordarea de credite online. Ponderea creditelor oferite de Cetelem prin internet, pentru acest an, este estimata la 30% din totalul creditelor de nevoi personale acordate de companie, iar imprumuturile date pe segmentul auto ar reprezenta 10% din totalul creditelor acordate. “La jumatatea lunii martie, privind la rezultatele obtinute, putem spune ca acestea sunt excelente atat din punct de vedere al accesarii site-ului pentru produsul credit online, cat si prin calitatea clientilor”, puncteaza Foursy. Pentru 2008, francezii si-au propus alte investitii in dezvoltarea liniei de afaceri, in lansarea de noi carduri de credit cu partenerii si in lansarea creditului ipotecar.

Cetelem IFN, liderul pietei creditelor de consum din Romania, cu o cota de piata de aproximativ 20%, a raportat pentru 2007 o majorare de peste 60% a cifrei de afaceri comparativ cu anul precedent, pe fondul cresterii masive a retelei de distribuitori si crearea de noi modalitati de vanzare. Cetelem IFN avea, la finele lui 2007, un sold al imprumuturilor acordate de 816 milioane de lei (225 milioane de euro), in crestere cu circa 77% fata de anul anterior, ca efect al diversificarii ofertei si al extinderii retelei. Societatea a luat nastere in mai 2005, prin preluarea Credisson International de catre Cetelem, divizia de credite de consum a grupului financiar francez BNP Paribas.

Reteaua teritoriala include peste 1.800 puncte de vanzare si are peste 850 de angajati. In ultimii trei ani, grupul BNP Paribas a deschis cinci noi companii pe piata romaneasca, pe langa Cetelem, putand fi listate Cardif (specializata in asigurari), Arval (inchiriere si management de flote auto pe termen lung) lansat in 2006, BNP Paribas Lease Group (care este a 13-a sucursala a unei banci dintr-un alt stat membru al UE deschisa pe piata romaneasca), ultima achizitie fiind Atisreal, una dintre companiile importante de pe piata imobiliara.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite