money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Clubul de la Roma: Scumpirea petrolului va continua

Publicat la 23.05.2008, 13:01:14

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Clubul de la Roma: Scumpirea petrolului va continua
Urmărește money.ro pe Google News

Secretarul general al Clubului de la Roma, Martin Lees, consideră că producţia de petrol e limitată de nivelul insuficient de dezvoltat al tehnologiei de extracţie şi de faptul că, în ultimii ani, nu au fost descoperite zăcăminte noi semnificative, care să acopere cererea aflată în permanentă creştere.

De aceea, oficialul nu crede că preţul va coborî foarte repede, decât dacă ne îndreptăm spre o recesiune. Chiar şi în acest caz schimbarea va fi temporară, şi nu permanentă, a spus Lees. Previziunile arată că, până în 2030, nevoia de petrol va ajunge la 130 milioane de barili pe zi, în timp ce statisticile departamentului responsabil cu energia din SUA indică un nivel maxim al ofertei de doar 120 milioane barili/zi.

Marile companii petroliere cred că nivelul maxim al producţiei este chiar mai jos de atât. Întrebat dacă se aşteaptă ca preţul petrolului să ajungă la 200 dolari/baril, secretarul general al Clubului de la Roma a reamintit că, potrivit unor estimări, componenta speculativă a preţului petrolului este de până la 40%, ceea ce permite atât creşterea semnificativă cât şi scăderea cotaţiei.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite