Cluburile engleze au cheltuit 140 de milioane de euro pentru transferurile din luna ianuarie
Publicat la 22.01.2008, 13:12:54
Cluburile din prima ligă au cheltuit deja în luna ianuarie aproximativ 140 de milioane de euro pentru transferuri, faţă de 94 de milioane sezonul trecut şi 120 de milioane de euro în 2006. Chelsea a cheltuit cea mai mare sumă prin achiziţionarea lui Nicolas Anelka (22,5 milioane) şi Branislav Ivanovic (13,5 milioane), în timp ce Liverpool a plătit 9 milioane de euro pentru fundaşul Martin Skrtel. Perioada internaţională de trasferuri se va termina pe 31 ianuarie.
Directorul Centrului pentru Sociologie şi Sport al Universităţii din Leicester, John Williams, consideră că formaţiile îşi permit să ofere atât de mulţi bani pentru că a crescut suma provenită din drepturile de televizare ale partidelor. "Începând din 1992 s-a speculat că banii din drepturile de televizare trebuie să fie mai puţini, dar de fapt au fost din ce în ce mai mulţi. Cluburile sunt foarte mulţumite de acest aspect şi speră ca sumele să fie tot mai mari", a declarat Williams.
Ultimul contract de televizare a partidelor se întinde până în 2010, iar cluburile vor împărţi 2,5 miliarde de euro, cu două treimi mai mult decât înţelegerea precedentă.
Cluburile au de câştigat şi prin rămânerea în Premier League, în timp ce o retrogradare ar duce la pierderi de 75 de milioane de euro pentru o echipă.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Horoscop bani și carieră 8 octombrie 2026. Alegeri mai bine cântărite

People
Statul vrea să-i scoată pe copii din jocurile video! Tudor Dăescu: «România le-a luat locul din spatele blocului, iar acum vrea să le fure și spațiul care le-a mai rămas»

People
Cardiganul pentru bărbați: piesa subestimată a garderobei de toamnă

People
Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro

People
