Această afacere se aliniază tendinţei generalizate de consolidare a pieţelor bursiere americane şi globale, multe dintre care au lansat oferte publice iniţiale în ultimii cinci ani.
Conform termenilor acordului negociat, grupul CME, cu sediul la Chicago, va plăti acţionarilor Nymex Holdings suma de 36 dolari în numerar plus 0,1323 acţiuni CME pentru fiecare acţiune Nymex deţinută. Conform preţului de închidere de vineri a titlurilor CME, o acţiune Nymex valorează astfel 119,22 dolari, cu 11% peste preţul de închidere de vineri.
CME Group a fost creat în iulie 2007 prin fuziunea burselor de mărfuri din Chicago, care, în acel moment, erau primele două burse de contracte futures din Statele Unite ale Americii. "Industria este caracterizată de o tendinţă puternică de consolidare. Această tranzacţie este un nou semn în acest sens", a declarat un responsabil al grupului Accenture din New York, Michael Henry.
Nymex este cea mai mare piaţă de contracte la termen pentru materii prime din lume, cu o istorie de peste 130 de ani. Compania a devenit publică în 2006. Pe această piaţă se tranzacţionează contracte energetice, inclusive cele legate de petrol, benzină, gaze naturale, electricitate, precum şi metale preţioase, precum aur, argint şi cupru, prin divizia sa Comex.
Prin preluarea Nymex, CME Group va controla aproximativ 95% din tranzacţiile cu contracte la termen din Statele Unite ale Americii. Tranzacţia mai trebuie să primească aprobarea din partea autorităţilor de reglementare a pieţei americane.
O fuziune a acestor mari operatori bursieri a fost luată în calcul încă de când CME a finalizat acordul de achiziţie al operatorului bursier CBOT. "Interesul CME în Nymex nu este surprinzător, mai ales pentru că cele două cooperează de mult timp", a declarat un analist al companiei Fox-Pitt Kelton din New York, Edward Ditmire.
Sursa: NewsIn
CME Group vrea să cumpere bursa Nymex pentru suma de 11 miliarde dolari
Publicat la 29.01.2008, 07:59:37
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
