”După o investiţie de 3.2 milioane euro, s-a obţinut o capacitate suplimentară de 20% şi o reducere substanţială a timpului de aşteptare la sosirea bagajelor. Au fost înlocuite, în prima fază, 4 dintre cele 6 benzi de bagaje şi echipamentele aferente de pe fluxul de sosiri. Precizăm că trei dintre aceste benzi erau în funcţiune de la deschiderea aerogării Sosiri (2003)”, transmite Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti.
Lucrările de înlocuire s-au derulat etapizat şi au început în urmă cu 6 luni. Primele benzi de bagaje înlocuite au fost benzile 3 (primul etaj) şi 4 (parter), ulterior urmând fiind schimbate, pe rând, şi celelalte două (1 şi 2, ambele la etaj).
Lucrările au fost programate în extra-sezon, astfel încât reducerea temporară a capacităţii de procesare să aibă impact minim asupra timpului de aşteptare la recuperarea bagajelor.


