"Direcţia de siguranţă a circulaţiei se ocupă periodic de întreţinerea infrastructurii prin montarea pe drumurile naţionale a benzilor rezonatoare, a semnalizărilor, a marcajelor, precum şi de amenajarea intersecţiilor şi tratarea punctelor periculoase. În primele trei luni ale anului 2009 au fost amplasate pe drumurile naţionale marcaje şi semnalizări în valoare de circa 43 de milioane lei, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut când s-au plătit aproape 24 milioane lei", a spus Cristian Andrei.
Potrivit directorului direcţiei pentru siguranţa circulaţiei, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) are elaborat, pentru perioada 2009-2013, un program de siguranţă rutieră pe fonduri structurale prin POS-T, urmând să benficieze de aproximativ 100 milioane euro.
"Este făcută proiectarea pe toată reţeaua de drumuri naţionale din România pentru câteva lucrări, respectiv implementarea de separatori mediani pentru drumurile cu patru benzi de circulaţie, precum şi tratarea a aproximativ 100 de locaţii liniare ale localităţilor care se întind de-a lungul drumurilor. Cu predilecţie, prioritare sunt pe DN 1 localităţile Tâncăbeşti- Ciolpani, Puchenii Mari , Băneşti, Nistoreşti etc., pe DN 2 Sineşti, Moviliţa, Căldăruşanca, Mărăcineni etc., iar pe DN7 Călineşti, Bascov, Drăganu, Vladimirescu, Bârzava-Căpriţa", a explicat Cristian Andrei.
Reprezentantul Companiei de Drumuri consideră că, în ceea ce priveşte fondurile de care dispune CNADNR pentru întreţinerea drumurilor naţionale şi pentru siguranţa traficului pe toate modulele de transport, starea infrastructurii este satisfăcătoare, iar drumurile din România vor fi mai bune dacă, din punct de vedere economic, se va simţi o revenire.





