money.ro
Piețe financiareMoney.ro

CNAIR anunţă măsuri pentru fluidizarea traficului dinspre litoral spre Bucureşti, pe A 2, în cursul zilei de luni - Între 12.00 şi 22.00, circulaţia va fi deviată pe sensul către litoral prin nodul rutier Drajna

Publicat la 04.06.2023, 20:02:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CNAIR anunţă măsuri pentru fluidizarea traficului dinspre litoral spre Bucureşti, pe A 2, în cursul zilei de luni - Între 12.00 şi 22.00, circulaţia va fi deviată pe sensul către litoral prin nodul rutier Drajna

”Luni, 5 iunie, în intervalul orar 12.00 - 22.00, în funcţie de valorile de trafic, CNAIR şi Poliţia Rutieră, vor lua măsura devierii circulaţiei pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, Autostrada A2, prin nodul rutier Drajna”, anunţă, duminică seară, CNAIR.

Compania precizează că, având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, se va recurge la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală.

”Astfel, recomandăm celor care intenţionează să plece dinspre Bucureşti spre Constanţa să ţină cont că, în intervalul orar 12.00-22.00, traficul va fi deviat, pentru anumite perioade, prin nodul rutier Drajna şi nu vor mai putea continua deplasarea pe Autostrada A2 să utilizeze următoarea rută: A2 (Bucureşti – Nod Rutier Drajna) – DN21 (Nod Rutier Drajna - Slobozia) – DN2A (Slobozia – Ţăndărei – Giurgeni – Hârşova – Ovidiu – Constanţa”, precizează compania.

Potrivit acesteia, pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloană, cei care se întorc de la mare pot opta pentru rute alternative la Autostrada A2, respectiv:

•     DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia - Urziceni – DN 2 – Bucureşti;

•      A2 – Feteşti sau Drajna - DN 3A – Lehliu-Gară - DN 3 – Fundulea – Bucureşti;

•     DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna - A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi - DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite