CNSLR Fratia, BNS si Meridian au format Alianta Confederatiilor Sindicale din Romania
Publicat la 29.01.2007, 16:27:50
CNSLR Frăţia, Blocul Naţional Sindical (BNS) şi CNS Meridian au format Alianţa Confederaţiilor Sindicale din România (ACSR), urmând ca funcţia de preşedinte executiv să fie deţinută de preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a informat, luni, BNS, printr-un comunicat remis NewsIn.
Potrivit comunicatului, cele trei confederaţii sindicale CNSLR Frăţia, BNS şi CSN Meridian au aprobat, în urma unei şedinţe comune de luni, 29 ianuarie, formarea Alianţei Confederaţiilor Sindicale din România (ACSR), fapt care reprezintă primul pas concret în procesul de fuziune a celor trei confederaţii sindicale.
ACSR este o uniune care va avea personalitate juridică, statut, sediu şi structură proprie de conducere. Alianţa Confederaţiilor va fi condusă de un consiliu director, care va fi format din nouă membri, urmând ca preşedinţia organizaţiei să fie asigurată prin rotaţie, de către reprezentanţii celor trei confederaţii, pe intervale de timp egale.
Consiliul director este alcătuit din nouă membri, şi anume Marius Petcu, Liviu Luca şi Sorin Stan (CNSLR Frăţia), Dumitru Costin, Ioan Pisc şi Mariana Kniesner (BNS) şi din reprezentanţii CNS Meridian, Ion Popescu, Radu Ion şi Ion Albu.
ACSR va funcţiona în această formulă timp de un an, urmând ca la sfârşitul anului 2007, membrii CNSLR Frăţia, BNS şi CSN Meridian să participe la o Adunare Generală pentru a analiza rezultatele colaborării în formula alianţei şi pentru a decide viitoarele măsuri care vor fi luate în procesul de fuziune.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
