Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a blocat pentru două săptămâni transferul celor aproape 370 milioane de acţiuni nou emise de asiguratorul Ardaf în urma deciziei acţionarilor de majorare a capitalului social din 10 octombrie 2008.
Cele aproape 370 de milioane de acţiuni emise au fost suspendate, timp de două săptămâni de la înregistrarea la Depozitarul Central a noilor caracteristici ale societăţii, deoarece fac obiectul unui litigiu, după ce doi acţionari minoritari ai Ardaf - Clairmont Holdings şi Leo Overseas - au contestat în instanţă majorarea de capital decisă la sfârşitul anului trecut.
CNVM îşi justifică decizia prin nevoia de a-i proteja pe proprietari, precum şi pe potenţialii cumpărători "de bună credinţă" care ar intenţiona să facă tranzacţii cu acţiunice fac obiectul unui litigiu în privinţa căruia instanţa nu a dat încă o sentinţă definitivă şi irevocabilă.
Acţionarii Ardaf au decis, într-o adunare generală extraordinară din 10 octombrie, majorarea capitalului social cu aproape 37 milioane lei, până la 109 milioane lei. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial în 30 octombrie 2008.
În noiembrie 2008, fondurile de investiţii Clairmont Holdings şi Leo Overseas LTD, acţionari minoritari ai Ardaf (ARDF), au contestat în instanţă decizia celorlalţi acţionari de a majora capitalul social al companiei, argumentând că preţul cerut, de 0,10 lei/acţiune, este dublu faţă de cel din piaţă, astfel că acţionarii minoritari nu au niciun interes să participe la operaţiune.
Sursa: NewsIn
CNVM a blocat pentru două săptămâni transferul acţiunilor noi emise de Ardaf în octombrie 2008
Publicat la 04.02.2009, 17:45:24
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
