Astfel, Franklin Templeton va opera în România, administrând activele Fondului Proprietatea, prin intermediul sucursalei sale din Bucureşti.
Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat pe 9 septembrie, de la prima convocare a adunării generale, contractul de administrare cu fondul american de investiţii Franklin Templeton, în contextul în care reprezentanţii acţionarului majoritar al Fondului, Ministerul Finanţelor, au fost prezenţi la adunare.
Pe 9 iunie, Comisia de selecţie a administratorului, condusă de Enache Jiru, a anunţat că Franklin Templeton Investment Management Ltd este câştigătorul cursei pentru administrarea activelor Fondului Proprietatea, în condiţiile în care a depus cea mai ieftină ofertă, însă preluarea administrării FP depinde de decizia acţionarilor.
Fondul Proprietatea are în portofoliu participaţii la 88 de companii, cele mai multe din domeniul energetic, astfel că o eventuală ieşire din acţionariatul celor trei companii ar reduce numărul de deţineri la 85.
La 10 iulie, Ministerul Finanţelor Publice continua să fie cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, cu 65,87% din capitalul social, în timp ce 46 de firme deţineau 6,52% din acţiuni, iar 2.445 de persoane fizice aveau 27,61% din capitalul Fondului.
CNVM a înscris compania britanică Franklin Templeton în registrul arbitrului pieţei
Publicat la 15.09.2009, 16:59:53
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investițiile românești din străinătate au atins un record- 1,5 miliarde de euro

Piețe financiare
ROBOR la 3 luni a trecut de 6%, la cel mai mare nivel din ianuarie. Cât cresc ratele și de ce acum
Piețe financiare
Curs BNR valabil 2 octombrie 2026: 1 euro = 5.2777 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
Bursa explodează în timp ce economia României stagnează. BET a crescut 17% în trimestrul II, dar inflația a rămas cea mai mare din UE
Piețe financiare
