money.ro
Piețe financiaremoney.ro

CNVM a suspendat pentru inca doua saptamani operatiunile Broker Cluj din Oradea

Publicat la 27.02.2009, 14:22:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CNVM a suspendat pentru inca doua saptamani operatiunile Broker Cluj din Oradea

CNVM suspendase iniţial activitatea sucursalei din Baia Mare, din 16 februarie, pentru două săptămâni, după ce instituţia a descoperit că firma nu a păstrat evidenţele privind activitatea clienţilor, aşa cum prevedea legea.

Totodată, la începutul lunii trecute, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) suspendase, pentru două săptămâni, autorizaţia de funcţionare a Broker Cluj (BRK), şi acţiunile casei de brokeraj, tranzacţionate la prima categorie în urma unor nereguli descoperite la sucursala din Deva a companiei.

Neregulile se refereau la o fraudă estimată la câteva zeci de miliarde de lei vechi, săvârşită prin ridicarea unor sume de bani cu chitanţe false.
În perioada suspendării, corpul de control al CNVM a extins investigaţiile la un număr de cinci sucursale ale Broker Cluj, cu scopul de a obţine informaţii privind activitatea acestora şi a modului de comunicare cu sediul central.

De asemenea, CNVM a solicitat societăţii de brokeraj să prezinte măsurile organizatorice şi operaţionale pe care le adoptă în vederea desfăşurării activităţii în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi să procedeze la efectuarea unui audit extern al activităţii desfăşurate în perioada 2006 - 2009 atât ca intermediar, cât şi ca emitent.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite