money.ro
Piețe financiaremoney.ro

CNVM are rezerve că Fondul de Compensare poate executa toate scrisorile de garanţie bancară

Publicat la 23.05.2008, 15:34:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CNVM are rezerve că Fondul de Compensare poate executa toate scrisorile de garanţie bancară

Comunicatul de vineri după-amiază al Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) vine ca reacţie la nemulţumirea Asociaţiei Brokerilor privind refuzul arbitrului pieţei de a accepta scrisorile de garanţie bancară ca o parte a contribuţiilor la Fondul de Compensare a Investitorilor.

"CNVM nu pune la îndoială capacitatea instituţiilor de credit de a putea onora obligaţiile generate de emiterea scrisorilor de garanţie bancară, ci posibilitatea Fondului de a face faţă despăgubirilor în cazul apariţiei unor evenimente care ar determina apelarea la resursele acestuia", se arată în comunicatul publicat de arbitrul pieţei de capital.

CNVM a menţionat faptul că se arată dispusă să discute ulterior cu reprezentanţii pieţei financiare, ai asociaţiilor din domeniu şi ai mediului de afaceri în vederea utilizării scrisorilor de garanţie bancară, după atingerea pragului impus de reglementările europene aşa cum s-a procedat în Danemarca şi Grecia.

Arbitrul pieţei de capital a răspuns, în 19 mai, că deocamdată "nu consideră oportună propunerea de utilizare a scrisorilor de garanţie bancară ca modalitate de îndeplinire a obligaţiilor membrilor Fondului de Compensare a Investitorilor".

Potrivit comunicatului remis de Asociaţiei Brokerilor vineri dimineaţă, Comisia recunoaşte şi acceptă în prezent scrisorile de garanţie bancară pentru decontarea tranzacţiilor de către Depozitarul Central şi pentru garantarea ofertelor publice de cumpărare.

"Pare surprinzător că o instituţie precum CNVM, care a autorizat 15 bănci de decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare pe piaţa românească de capital, nu are încredere în scrisorile de garanţie emise de acestea şi le consideră riscante", se preciza în comunicatul brokerilor.

Asociaţia Brokerilor a precizat că va aduce acest subiect în atenţia Băncii Naţionale a României, Parlamentului şi Guvernului.

Fondul de Compensare a Investitorilor colectează contribuţii din partea intermediarilor participanţi la piaţa de capital şi va compensa creanţele investitorilor în cazul în care un intermediar intră în incapacitate de a restitui banii sau instrumentele financiare ale investitorilor. Astfel, casele de brokeraj sunt obligate să plătească o contribuţie iniţială şi o contribuţie anuală.

Contribuţia iniţială a intermediarilor reprezintă 1% din capitalul minim prevăzut de legislaţia pieţei de capital pentru activitatea de servicii de investiţii, dar nu poate fi mai mică de 1.000 de euro.

Contribuţiile anuale se calculează pe baza unor cote procentuale, iar pentru acest an cota procentuală a fost stabilită la 1,80%, aplicată la veniturile obţinute din comisioanele şi tarifele percepute de intermediari sau din veniturile rezultate din administrarea portofoliilor în cazul societăţilor de administrare a investiţiilor (SAI).

Sursa: NewsIn

Vezi comunicatul CNVM


Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite