CNVM îi cere lui Cătălin Chelu să vândă deţinerile de peste 1%
Publicat la 13.11.2008, 16:32:55
În urma analizelor realizate de conducerilor celor două SIF-uri s-a stabilit că acţionarul Cătălin Chelu deţine concertat 8,54% din SIF Moldova şi aproape 9% din SIF Oltenia.
Conducerilor celor două societăţi de investiţii au decis zilele trecute să suspende la viitoarele Adunări Generale ale Acţionarilor drepturile de vot pentru acţiunile ce depăşesc pragul de un procent. În prezent, legea nu permite unei persoane să deţină singură sau concertat mai mult de 1% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare.
Investitorii care depăşesc acest nivel trebuie să trimită instituţiilor pieţei de capital o declaraţie autentificată în care să specifice deţinerile proprii şi cele ale persoanelor cu care acţionează concertat. Conform legii, cei care depăşesc pragul de detinere sunt obligaţi să vândă în termen de maximum trei luni de la momentul dobândirii deţinerii de peste 1%.
In plus aceştia nu au drept de vot în Adunarile Generale ale Actionarilor pentru titlurile care depăşesc un procent din capital.
Pragul de deţinere la sif-uri a ajuns şi în instanţă.
Luna trecută, firma Epsomatic, acţionară la SIF Oltenia, a contestat la Tribunalul Dolj, neconstituţionalitatea articolului din legea pieţei de capital ce limitează deţinerea de 1% la societăţile de investiţii.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
