În schimb, o societate de servicii de investiţii financiare (SSIF) poate avea participaţii în instituţiile de credit, cele financiare, societăţile de asigurare, societăţile de reasigurare sau societăţi ce desfăşoară activităţi care reprezintă o prelungire directă a activităţii bancare (leasing, factoring, administrare de fonduri de investiţii, sau care prestează servicii auxiliare activităţii bancare, cum ar fi servicii de procesare de date).
Comisia încearcă astfel să evite situaţia în care o firmă de brokeraj este obligată să deruleze o ofertă publică de preluare, în cazul în care deţine peste 33% din capitalul unui emitent listat, ceea ce poate conduce la încălcarea prevederilor unei ordonanţe de guvern (OUG 99/2006) privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
Potrivit acestei ordonanţe, instituţiile de credit nu pot avea participaţii într-o societate comercială fără să depăşească prin această deţinere 15% din fondurile proprii.
Totodată, Comisia consideră că achiziţionarea de acţiuni în cadrul unei oferte de cumpărare sau preluare de către un SSIF ar reprezenta deţinerea de poziţii pe instrumente financiare în afara portofoliului de tranzacţionare în scopul investirii fondurilor proprii.
Casele de brokeraj care au deja deţineri mai mari de 33% în societăţile comerciale sunt obligate ca în termen de 12 luni să înstrăineze respectivele deţineri pentru a se încadra prevederile acestei dispuneri de măsuri.
CNVM interzice intermediarilor să dobândească participaţii mai mari de 33% în societăţi nefinanciare
Publicat la 13.08.2009, 20:00:43
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
