CNVM răspunde criticilor investitorilor referitoare la reorganizarea RASDAQ
Publicat la 31.07.2008, 17:11:38
Aceste asociaţii şi-au exprimat dezacordul faţă de decizia CNVM de a transforma în totalitate piaţa Rasdaq într-o piaţă alternativă, pe care o consideră nereglementată. Arbitrul pieţei de capital susţine că nu trebuie făcută confuzia între "piaţă alternativă" şi "piaţă nereglementată", menţionând că, potrivit directivelor europene, noţiunea de "piaţă reglementată" se referă la posibilitatea de a tranzacţiona titluri ale emitenţilor care solicită în mod expres admiterea la bursă şi care satisfac cerinţele impuse de legislaţia în vigoare.
În comunicatul său, Comisia califică drept nefondate acele temeri potrivit cărora emitenţii acţiunilor tranzacţionate în cadrul unui sistem alternativ nu ar fi supuşi obligaţiilor de transparenţă şi raportare, precum şi îngrijoarea exprimată cu privre la posibilitatea delistării acestora mult mai uşor decât în cazul pieţei Rasdaq.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
