money.ro
Actualitatemoney.ro

CNVM respinge Codul Bursei promovat de BVB

Publicat la 03.09.2006, 18:17:26

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CNVM respinge Codul Bursei promovat de BVB

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) nu va aproba proiectul Codului Bursei, in forma promovata de Bursa de Valori Bucuresti, si urmeaza sa impuna sanctiuni in cazul in care aceasta isi mentine refuzul de a duce la indeplinire prevederile legale, sustine un comunicat transmis, duminica, de CNVM.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare sustine ca textul Codului Bursier nu a primit avizul CNVM deoarece acesta nu este in deplina concordanta cu legislatia in domeniu, fapt cauzat de refuzul constant al BVB de a prelua in reglementarile sale observatiile comunicate de CNVM.

De asemenea, comunicatul transmis de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare este o replica la "opiniile exprimate in spatiul public de persoane care reprezinta Bursa de Valori Bucuresti, opinii referitoare la rolul pe care operatorul de piata trebuie sa il joace in activitatea de supraveghere a pietelor reglementate", prin care CNVM doreste sa inlature neintelegerile care se manifesta la adresa prevederilor legale in vigoare.

Comisia condamna acuzatiile "unui reprezentant al BVB", care ar induce ideea ca intarzierea avizarii Codului Bursei se datoreaza  "capriciilor” autoritatii pietei de capital din Romania in raporturile sale cu BVB. 

Codul Bursier trebuia aprobat cu mult timp in urma. Ca orice norma, aceasta poate fi modificata succesiv pe masura ce evenimentele din piata impun aceste modificari. Aceasta a fost ideea noastra inca de la inceput", a declarat pentru NewsIn presedintele Bursei de Valori Bucuresti, Septimiu Stoica.

Oficialul Bursei a declarat ca vor fi incluse in proiectul de cod si ultimele cerinte ale CNVM, care vor fi trimise Comisiei saptamana viitoare. "Bursa de Valori Bucuresti, prin departamentul de supraveghere, isi va continua activitatea de supraveghere a pietei si de a notifica catre CNVM a eventualelor evenimente care se incadreaza in actiunea de manipulare a pietei, deschisa de lege", a spus Stoica. 

Toate entitatile pietei de capital, inclusiv BVB, aveau obligatia sa se incadreze in prevederile legii cel tarziu pana la sfarsitul lunii ianuarie 2006. Bursa de Valori Bucuresti a depus la CNVM cererea de autorizare a operatorului de piata si a pietei reglementate in data de 17 noiembrie 2005, insotita de documentele prevazute de reglementarile in vigoare.

Cu ocazia analizarii acestora, directiile de specialitate din CNVM au constatat numeroase inadvertente si lipsa unor precizari explicite cu privire la aplicarea unor articole, nu numai in continutul Actului constitutiv, al Regulamentului de organizare si functionare, ci si in proiectul Codului Bursei. Intrucat observatiile formulate nu au fost operate in totalitate de BVB pana la expirarea termenului, la sfarsitul lunii ianuareie, CNVM a decis autorizarea BVB ca operator de piata si a pietei adminsitrate de institutie, cu conditia ca BVB sa transmita in termen de 45 de zile modificarea reglementarilor pietei.

Bursa de Valori Bucuresti a transmis proiectul Codului Bursei in 8.05.2006, continand o parte din modificarile solicitate de CNVM, fara a introduce insa prevederi concrete in sensul prevenirii si detectarii pacticilor de manipulare a pietei.
 

In sedinta de Comisie din 17 iulie 2006, avand pe ordinea de zi propunerea de aprobare de catre CNVM a Codului BVB, au fost invitati reprezentantii conducerii Bursei, CNVM a reinnoit solicitarea ca Bursa sa completeze proiectul Codului cu prevederi privind prevenirea si detectarea manipularii pietei, similare dispozitiilor cuprinse in vechile reglementari al Bursei.

Ignorand faptul ca autoritatea are posibilitatea, in conformitate cu prevederile Legii pietei de capital, sa solicite si sa impuna operatorilor de piata si/sau de sistem modificarea reglementarilor proprii, BVB nu a dat curs solicitarii CNVM. Brusc si de neinteles, dupa 10 luni de dialog la nivel institutional, reprezentanti ai BVB acuza acum in spatiul public autoritatea pietei de capital ca intentioneaza sa isi transfere atributiile de supraveghere catre operatorul de piata.

Dispozitiile din Legea nr 297/2004 privind piata de capital, referitoare la abuzul de piata se regasesc la Titlul VII, care stabileste nu doar responsabilitatile ce revin Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si altor institutii ale statului, ci si pe cele ale operatorilor de piata, in domeniul supravegherii pietelor reglementate.

Legea pietei de capital defineste manipularea pietei ca fiind "tranzactii sau ordine de tranzactionare care dau sau ar putea da semnale false sau care induc in eroare in legatura cu cererea, oferta sau pretul instrumenterlor financiare; sau care mentin, prin actiunea uneia sau a mai multor persoane actionand impreuna pretul uneia sau al mai multor instrumente financiare, la nivel anormal ori artificial; sau tranzactiile sau orinele care presupun procedee fictive sau orice alta forma de inselaciune".

"Din punctul de vedere al autoritatii pietei, prin insasi definirea manipularii de piata in acesti termeni, coroborat si cu prevederile art. 249 ("operatorii de piata vor adopta dispozitii structurale, in scopul prevenirii si detectarii practicilor de manipulare a pietei”) si cu cele ale art. 133 alin. (4) ("operatorul de piata trebuie sa respecte cerintele CNVM cu privire la prevenirea si depistarea abuzului de piata”), reiese limpede faptul ca operatorii de piata sunt direct implicati in prevenirea si detectarea manipularii pietei, cel putin in segmentul care se rapoteaza la tranzactii si ordine de tranzactionare", sustine CNVM.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare isi asuma responsabilitatea faptului ca, in loc sa impuna prin masuri coe rcitive si termene stricte pentru respectarea in integralitate, de catre BVB, a prevederilor legale, a urmat calea dialogului si a consultarilor, care s-au transformat in diferende publice intre cele doua institutii.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite