money.ro
Actualitatemoney.ro

CNVM retrage autorizaţia de funcţionare a Orizont Vest şi dă amenzi de peste 23.000 lei

Publicat la 26.01.2009, 18:12:48

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CNVM retrage autorizaţia de funcţionare a Orizont Vest şi dă amenzi de peste 23.000 lei


Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) retrage autorizaţia de funcţionare a casei de brokeraj din Oradea Orizont Vest şi dă amenzi de peste 23.000 lei firmei şi mai multor brokeri din conducere, după ce a depistat mai multe nereguli în urma unui control de fond realizat anul trecut.

Arbitrul pieţei de capital a efectuat un control de fond la Orizont Vest în perioada 10 - 17 septembrie 2008, descoperind mai multe nereguli printre care şi faptul că societatea a folosit întreaga sumă de bani a clienţilor creditori pentru acoperirea datoriilor faţă de clienţii debitori.

De asemenea, CNVM a constatat că firma de brokeraj nu a raportat unele operaţii cu sume mai mari de 15.000 euro, a transmis cu întârziere rezultatele financiare pentru anul 2006, cât şi nerespectarea mai multor reguli şi proceduri impuse de lege.

Ca urmare, Comisia a retras autorizaţia de funcţionare a casei de brokeraj şi a amendat-o cu 9.100 lei, reprezentând echivalentul a 1% din capitalul social subscris şi vărsat.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite