Acolo, la Havanitas, am primit o bucata de coasta de porc destul de putin impanata de grasime, care avea peste ea un sos dulceag de miere, mi-am dat eu seama, traducand cuvantul “miel”. Alaturi, niste cartofi care pareau si ei dulci la prima degustare, dar am pus totul pe seama sosului. Mai tarziu aveam sa aflu ca era vorba despre cartoful dulce de Manioc. Carnea era asa de frageda, incat se rupea cu furculita. Savuros, dar parca tot mai gustoasa a fost ultima imbucatura, pe care am combinat-o cu putina menta din paharul de Mojito pe care il aveam in fata. Intors acasa, am incercat toate solutiile posibile pentru a repeta acest fel de mancare.
Minunea s-a produs intr-o zi, cand porcul pe care l-am cumparat era mare, deci batran. Atunci am luat hotararea sa-l tin la marinat in putina miere lungita cu rom, macar pentru 24 de ore, la temperatura de 18 grade Celsius. Acoperit complet, porcul se imbibase in marinata mea, asa ca l-am aruncat repede intr-o tigaie de teflon si l-am prajit bine, dupa care l-am stropit cu sosul de la marinata. A prins ceva culoare, dar proba gustului nu a trecut-o. Suparat pe culoarea de langa os, am luat celelalte bucati si le-am aruncat intr-o oala de presiune, cu tot cu romul si mierea.
Am lasat totul la foc mare zece minute, pana cand fluieratul m-a scos din minti, si inca 15-20 de minute la foc mic. Dupa inca trei incercari, am stabilit cantitatea de miere si de rom, cate ore trebuie sa stea imbratisand coastele de porc nici prea mari, nici prea mici si, ceea ce era mai important, timpul de coacere, in asa fel incat, atunci cand este gata, carnea sa fie inca ferma pe os.
Sosul trebuie sa fie scazut si plin de savoare. Nici prea dulce, nici prea sarat, iar acest lucru il obtii - atentie, pentru ca aici vine secretul! - dupa ce pui carnea la marinat in miere si rom si o lasi peste noapte la macerat. Inainte de a o arunca in oala de presiune, adaugi o suta de grame de soia negru si concentrat, pe care-l cumperi de la chinezii din Doraly, nu de prin supermarketurile astea, unde nu-l gasesti decat diluat. Si aici este secretul gustului aluia nici acru, nici dulce: trei linguri mari de otet balsamic, de preferinta de Modena, sos pe care totdeauna trebuie sa-l regreti, ca nu-i destul in farfurie, si pe care il aduni cu orez Basmati.
