Coca Cola va cumpăra Huiyan Juice cu 2,4 miliarde de dolari
Publicat la 03.09.2008, 11:36:57
Coca-Cola, cel mai mare producător de sucuri din lume, a anunţat cea mai importantă achiziţie din China: va cumpăra grupul Huiyuan Juice pentru 2,4 miliarde de dolari, întărinduşi astfel cota pe piaţă din China. Coca-Cola va plăti pentru o acţiune a Huiyuan, triplu faţă de valoarea de la ultima sedinţă de tranzacţionare. După anunţarea intenţiei Coca Cola, valoarea acţiunilor grupului chinez a crescut cu 167%. Achiziţia va face din compania americană cel mai mare distribuitor de sucuri din China.
Reprezentanţii Coca-Cola au declarat chiar că se aşteaptă ca mai mult de 80% din câştigurile companiei, în viitor, să provină de pe pieţele non-americane, printre care şi China. Doar anul trecut Coca-Cola a vândut pe piaţa chineză cu 22% mai mult decât în 2006, pe fondul orientării spre băuturile necarbogazoase. Vânzările de sucuri naturale din China au crescut cu 187% în perioada 2002 - 2007, până la 10 miliarde de litri, pe când vânzările de băuturi carbogazoase au avansat cu 91%, la 4,5 miliarde de litri.
Huiyuan este cea mai mare companie producătoare de sucuri naturale din China, în ceea ce priveşte cota de piaţă. Compania deţine 10,3% din piaţă, şi este urmată de Coca-Cola, cu 9,7% din piaţă. Zhu Xinli, fondatorul şi preşedintele Huiyuan, a fost de acord să-şi vândă participaţia de 42%, devenind în urma preluării, preşedinte onorific. Grupul Danone, al doilea mare acţionar cu 23% dintre acţiuni, a acceptat de asemenea să-şi vândă participaţia. Coca-Cola a anunţat că în urma preluării va păstra brandul Huiyan.
2
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
