“Acest cod este o initiativa valoroasa, care poate indrepta foarte multe neajunsuri din societatea romaneasca. Transparenta va preveni manipularea organizatiilor de pacienti de catre companiile farmaceutice”, a punctat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, prezent la eveniment.

Codul stabileste ca, atunci cand companiile farmaceutice ofera organizatiilor de pacienti sprijin financiar, sau altfel de sprijin, acesta trebuie sa se realizeze prin contract sau acord scris. Documentul trebuie sa precizeze suma si scopul finantarii, iar asociatia de pacienti trebuie sa publice, la sfarsitul anului financiar, procentul din totalul volumului veniturilor care a fost reprezentat de ajutorul financiar. Companiile farmaceutice vor trebui sa faca publice pe site-ul ARPIM, in primul trimestru al anului 2009, numele organizatiilor de pacienti pe care le sponsorizeaza, suma sponsorizarii si perioada acordarii sprijinului. Codul precizeaza concret care este bugetul maxim pentru cazarea la hotel pentru reprezentantii organizatiilor de pacienti - 650 de lei pentru cazare in Bucuresti si 500 de lei in afara Bucurestiului sau preturile pentru masa la restaurant - 120 de lei in Romania de persoana/masa si 150 de euro/zi in strainatate.