Zeci de drumuri naţionale sunt blocate, şcolile din 11 judeţe şi municipiul Bucureşti au fost închise. VEZI LISTA DRUMURILOR BLOCALE

România sub zăpezi. Potrivit meteorologilor, până miercuri la ora 10.00 vor fi ninsori, intensificări ale vântului, viscol şi polei în partea de sud a ţării. Sunt afectate judeţele: Mehedinţi, Gorj Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Ilfov, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Brălia, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti.

În intervalul menţionat va ninge viscolit în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, viteza vântului va depăşi la rafală 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri. Viscolul se va manifesta în noaptea de 5 spre 6 februarie în sudul Moldovei şi în Bărăgan, apoi se va extinde spre celelalte regiuni menţionate, atingând intensitatea maximă în perioada 6 februarie ora 14.00 - 7 februarie ora 18.00. La începutul intervalului, în Dobrogea şi estul Munteniei vor mai fi precipitaţii mixte şi se va menţine poleiul.

Cum va fi VREMEA în Bucureşti în următoarele 3 zile

Condiţiile meteo se menţin foarte severe şi se vor înrăutăţi în perioada următoare, se va menţine codul portocaliu în judeţele în care acesta a fost deja declarat, vor fi intensificări ale vântului şi scăderi de temperaturi, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, premierul interimar Cătălin Predoiu luni seară.

Toate unităţile de învăţământ vor fi închise marţi şi miercuri, a spus ministrul Daniel Funeriu, după semnarea ordinului privind suspendarea cursurilor în cele 11 judeţe şi municipiul Bucureşti. Daniel Funeriu a precizat că unităţile de învăţământ din Botoşani, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Olt, Ilfov şi municipiul Bucureşti. Măsura suspendării cursurilor în Bucureşti a fost luată iniţial pentru luni şi marţi, astfel cum anunţase Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

 

SITUAŢIA TRAFICULUI RUTIER LA ORA 05.30

Drumurile naţionale pe care circulaţia rutieră este întreruptă, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile:

judeţul Vrancea – toate (11 artere);

judeţul Ialomiţa – toate (8 artere);

judeţul Galaţi – toate (7 artere);

judeţul Călăraşi – toate (7 artere);

judeţul Brăila – toate (5 artere);

judeţul Buzău – toate drumurile naţionale, cu excepţia DN10 Buzău – Braşov, pe care este permis accesul autovehiculelor cu masa mai mică de 3,5 tone (5 artere blocate);

judeţul Vaslui – DN2F Vaslui – Dragomireşti;

DN11A Bârlad – Iveşti;

DN15D Negreşti – limita cu judeţul Neamţ;

DN24A Huşi – Murgeni;

DN26 Murgeni – limita cu judeţul Galaţi;

 

judeţul Bacău – DN2F Bacău – Vaslui;

DN2G Bacău – Moineşti – Comăneşti;

DN11A Adjud – Podu Turcului – Oneşti;

judeţul Ilfov – DN1 Bucureşti – Ploieşti;

DN1A Bucureşti – Ploieşti;

DN2 Bucureşti – Urziceni;

DN3 Bucureşti – Călăraşi;

DN4 Bucureşti – Olteniţa;

DN5 Bucureşti – Giurgiu;

DN5B Giurgiu - Ghimpaţi;

DN61 Ghimpaţi – Leţca Nouă;

judeţul Covasna – DN2D Ojdula – Tulnici;

DN11 Reci – Târgu Secuiesc;

DN13E intersecţie DN11 – Covasna;

DN10 Buzău – Întorsura – Buzăului – este restricţionat traficul greu (>3,5 tone) ;

judeţul Argeş – DN7C Căpăţâneni – Piscu Negru;

judeţul Botoşani – DN24C Rădăuţi Prut – Manoleasa – Santa Mare;

judeţul Dâmboviţa – DN1A Crevedia – Lucianca;

DN61 Petreşti – Corbii Mari;

DN71 Moroieni – Sinaia – este restricţionat traficul greu (>7,5 tone) ;

judeţul Iaşi – DN24C Vânători – Tabăra;

judeţul Neamţ – DN15D Piatra Neamţ – Roman – limita cu judeţul Vaslui;

judeţul Prahova – nu se permite accesul vehiculelor pe DN1, DN1A, DN1B, DN1D; se circulă pe DN71 (restricţie de tonaj 7,5 tone) şi DN72;

Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa.

Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite, le recomandăm insistent conducătorilor auto să nu pornească la drum. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.) . În oraşele unde a nins abundent sau urmează să apară fenomene periculoase, posesorii de autoturisme sunt sfătuiţi să folosească mijloacele de transport în comun.