Circulaţia rutieră este blocată pe mai multe drumuri din judeţele Vâlcea, Hunedoara şi Argeş, din cauza viiturilor şi a alunecărilor de teren.

 

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat miercuri că în urma inundaţiilor au fost afectate 63 de localităţi din 10 judeţe, o persoană din Argeş a decedat şi alte patru din Vâlcea, Argeş şi Teleorman sunt date dispărute, iar 400 de oameni rămaşi izolaţi au fost salvaţi, din care 210 în Vaideeni.

 

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a spus că în ultimele 24 de ore au fost mobilizaţi peste 2.200 de pompieri, jandarmi şi poliţişti, care au intervenit pentru salvarea oamenilor aflaţi în situaţii de risc.

 

Oprea a precizat că marţi s-a intervenit în 63 de localităţi din judeţele Alba, Argeş, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea şi Sibiu, unde au fost peste 1.100 de locuinţe inundate.

 

Vicepremierul a precizat că, în urma viiturilor, o persoană din judeţul Argeş a decedat, iar alte patru, dintre care două din Vâlcea şi câte una din Argeş şi Teleorman, sunt date dispărute.

 

Echipele de intervenţie ale Ministerului de Interne au reuşit să salveze aproximativ 400 de persoane care au rămas izolate sau erau în pericol, dintre care 210 din localitatea Vaideeni, judeţul Vâlcea. Persoanele evacuate au fost cazate fie în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale, fie la rude.

 

Trei elicoptere ale Ministerului de Interne au intervenit pentru salvarea a peste 60 de persoane, misiuni aeriene având loc în judeţele Gorj şi Vâlcea.

 

Vicepremierul Gabriel Oprea a mai spus că miercuri sunt pregătite de intevenţie zece elicoptere, dintre care şase de tip SMURD.

 

Oprea a precizat că un elicopter a fost trimis în localitatea Rânca, judeţul Gorj, pentru a căuta şi a salva zece persoane.

 

Ministrul de Interne a mai spus că miercuri intervin peste 2.000 de pompieri, jandarmin şi poliţişti, iar suplimentar sunt pregătite alte 2.500 de forţe.

 

Vicepremierul a mai arătat că a vorbit cu ministrul Apărării, Mircea Duşă, care a spus că Armata este pregătită să intervină în sprijinul oamenilor sinistaţi.

 

În judeţul Argeş, un bărbat de 72 de ani şi-a pierdut viaţa, marţi după-amiază, după ce a fost luat de o viitură în localitatea Vedea.

 

De asemenea, tot în Argeş, un bărbat a fost dat dispărut după ce a fost luat de o viitură pe pârâul Merişani din localitatea cu acelaşi nume. Reprezentanţii Prefecturii Argeş anunţau că bărbatul a fost găsit marţi seară, după ce a fost căutat timp de câteva ore.

 

În judeţul Vâlcea, un bărbat de 38 de ani din comuna Stoeneşti este dat dispărut în urma viiturilor, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, care au spus marţi că şansele ca acesta să mai fie în viaţă sunt minime.

 

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, valabilă de joi, ora 03.00, până vineri, la aceeaşi oră. În cele trei judeţe va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 40-50 de litri pe metru pătrat şi izolat peste 70 de litri pe metru pătrat.