money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Codrut Seres este acuzat de tradare

Publicat la 21.12.2006, 17:07:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Codrut Seres este acuzat de tradare

Fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, a fost pus sub învinuie, miercuri 20 decembrie, sub acuzaţia de trădare prin divulgare de informaţii secrete şi de sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, respectiv reţeaua de spionaj organizata de Stamen Stantchev.

Procurorii DIICOT îl acuză pe Şereş că, în perioada 2005 - 2006, în calitatea de ministrul al Economiei şi de preşedinte al Comisiei de privatizare a SC Electrica Muntenia Sud, "a contribuit intelectual şi material la culegerea, obţinerea şi tarnsmiterea de date şi informaţii confidenţiale, secrete economice şi comerciale, care prin caracterul şi importanţa lor sunt de natură să pericliteze securitatea statului, privind societăţile comerciale din domeniul strategic al economiei aflate în portofoliul MEC şi OPSPI, precum şi din domeniul elaborării proiectelor de acte normative aflate în procedura de adoptare la nivelul Guvernului României".

De asemenea, procurorii au constatat că a trimis date şi informaţii confidenţiale care, prin caracterul şi importanţa lor sunt de natură să pericliteze securitatea statului, unei grupări infracţionale organizate cu caracter transnaţional. Procurorii DIICOT i-au adus la cunoştinţă învinuirile, joi, când fostul ministru Codruţ Şereş s-a prezentat la Parchet.

La intrare, Codruţ Şereş a declarat că este vorba de "un dosar politic şi un circ mediatic orchestrat de păpuşarul Traian Băseescu şi realizat de mâna doamnei Monica Macovei". "Spun acest lucru pentru că este evident şi l-am spus de nenumărate ori în ultimele două luni. Este un dosar făcut pentru a arăta cât se luptă în această ţară, dar din păcate, se luptă cu tinerii politicieni", a declarat Şereş. Fostul ministru al economiei a adăugat că  "în 1989 s-a făcut revoluţia cu televizorul, iar acum, în 2006, se face justiţie cu televizorul. Sper însă ca procurorii să fie imparţiali şi să-şi dovedească statutul lor de magistraţi imparţiali".

Fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, a fost acuzat de procurorii DIICOT, în dosarul privatizărilor strategice, că ar fi servit interesele reţelei lui Stamen Stantchev în mai multe cazuri, de la privatizări, până la contracte ieftine de energie, în cazul Alro Slatina.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite