Compania de Autostrăzi a somat compania franceză Colas să remedieze deficienţele constatate la tronsonul de autostradă Cernavodă – Medgidia pînă în 15 aprilie în caz contrar urmând a-i fi reziliat contractul de execuţie a lucrării. Somaţia a fost făcută în urma constatării unor întârzieri ale firmei în îndeplinirea obligaţiilor sale contractuale privind activitatea de proiectare şi execuţie a obiectivului menţionat. Alte observaţii au mai fost „slaba mobilizare a echipamentelor în şantier precum şi lipsa unui program de lucrări coerent care să demonstreze capacitatea sa tehnică şi organizatorică de a finaliza lucrările în termenul prevăzut”.
Contractul Colas este de 224 de milioane de euro. Recepţia autostrăzii ar urma să se facă anul viitor.
Colas, în pericol să piardă contractul pentru autostrada Cernavodă - Medgidia
Publicat la 22.03.2011, 14:47:53
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
