Astfel, potrivit unui comunicat al CMV, ca urmare a apariţiei cazurilor de gripă porcină la om, Colegiul recomandă ca personalul sanitar-veterinar care manifestă stări febrile sau simptome respiratorii să evite contactul cu porcinele sau păsările şi să se prezinte la medicii de familie.

O altă măsură propusă de CMV este ca acţiunile de identificare, examinare clinică, recoltări de probe în vederea examenelor de laborator sau vaccinări la care sunt supuse porcinele sau păsările, să se efectueze cu echipamente de protecţie, iar personalul sanitar veterinar care efectuează aceste operaţiuni, este obligat să poarte mănuşi şi mască de protecţie.

CMV mai recomandă ca materialele de unică folosinţă utilizate în operaţiunile sanitar veterinare să fie distruse conform legislaţiei în vigoare, iar cele care necesită utilizare repetată, să fie decontaminate prin mijloace adecvate.

De asemenea, medicii veterinari trebuie să informeze proprietarii de animale asupra consecinţelor generate de gripa porcină şi să îi determine să anunţe orice îmbolnăvire cu semne respiratorii la porcinele sau păsările deţinute. În plus, medicii veterinari de liberă practică trebuie să anunţe medicul veterinar oficial despre orice suspiciune de gripă porcină şi să colaboreze cu acesta în realizarea anchetei epidemiologice.

O altă recomandare a Colegiul Medicilor Veterinari prevede ca medicii veterinari să efectueze diagnosticul clinic diferenţial faţă de bolile cu evoluţii respiratorii la porcine, precum boala Aujesykz, rinita atrofică, pneumonia enzootică, preumoniile produse de Pasteurella sau Haemophilus.

Totodată, setul de măsuri impune ca probele recoltate de la porcine sau păsări în vederea examenelor de laborator să fie manipulate, ambalate, conservate şi transportate în maximă siguranţă către laboratoare.

De asemenea, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunţat luni zece măsuri care urmează să fie implementate pentru prevenirea gripei porcine, printre care măsuri de biosecuritate la fermele de porci şi întărirea controlului la opt puncte de frontieră. ANSVSA impune asigurarea monitorizării 24 din 24 de ore a acţiunilor ce fac obiectul sistemului rapid de alertă pentru alimente şi furaje.

O altă măsură prevăzută de ANSVSA este informarea şi obligarea agenţilor economici implicaţi în lanţul alimentar să instituie măsurile preventive epidemiologice necesare diminuării până la eliminare a pericolului contaminării personalului şi a produselor cu virusul gripei porcine.

În plus, autoritatea impune asigurarea unui schimb de informaţii permanent cu structurile similare din alte state prin intermediul EFSA focal point, RASFF, INFOSAN (Sistemul de Alertă pentru Bolile Transmisibile la Animale şi Sistemul de Alertă pentru Bolile Transmisibile la Oameni). Astfel, ANSVSA solicită verificarea şi identificarea măsurilor de biosecuritate şi a supravegherii sanitar veterinare în exploataţiile comerciale de porci şi în gospodăriile populaţiei.

Potrivit ANSVSA, în fermele de animale nu pot intra decât persoane certificate medicale şi care poartă halate şi măşti. Măsurile instituite de ANSVSA vor fi aplicate începând de luni, pentru prevenţie autoritatea argumentând că până în prezent nu există nici un semnal că virusul a intrat în România.

Preşedintele ANSVSA, Marian Zlotea, a declarat duminică, pentru NewsIn, că România nu a primit încă nici o alertă din partea UE cu privire la gripa porcină, manifestată în Mexic şi în SUA, dar va iniţia, începând de luni, o campanie preventivă de informare a populaţiei şi a crescătorilor de porci.

Sursa:NewsIn