Colliers: Oferta de locuinţe nu va mai creşte pe termen scurt
Publicat la 25.06.2008, 05:50:10
Potrivit Colliers, în lunile aprilie – mai ale acestui an au fost vândute doar 500 unităţi în cele 42 proiecte imobiliare de pe piaţă. Reprezentanţii companei de consultanţă imobiliară mai spun că în comparaţie cu ultimul trimestrul din 2007 când au fost vândute 2600 de unităţi noi, în primul trimestru al anului 2008 s-au tranzacţionat 2.000 de locuinţe noi.
Consultanţii imobiliari susţin că în paralel cu scăderea numărului de tranzacţii s-a redus şi cerera de locuinţe atât vechi cât şi noi, iar populaţia aşteaptă să se liniştească piaţa. În tot acest timp, unii dezvoltatori îşi amână lansarea de noi proiecte pentru începutul anului viitor atât din cauza neliniştii din piaţă cât şi din cauza faptului că au dificultăţi în găsirea fondurilor necesare finanţării investiţiilor şi pentru că terenurile costă foarte mult.
În prezent, analiştii imobliari consideră că preţul apartamenteleor vechi este unul subiectiv, iar între cerere şi oferta se poartă o negociere de 5-15%, în timp ce preţul apartamentelor noi este unul obiectiv, dat de costurile de dezvoltare.
Reprezentantul diviziei rezidenţial al companiei Colliers International, Simina Istrate este de părere că pe termen lung, piaţa imobiliară va intra într-un ritm stabil, matur. În plus, evoluţia pieţei va fi în continuă creştere temperată până când oferta va echilibra cererea de locuinţe, iar acest lucru este estimat cel mai devreme pentru anul 2012.
Preţul apartamentelor din Bucureşti a scăzut pentru prima dată în luna februarie a acestui an, după ce timp de doi ani a urcat neîntrerupt, lună de lună. Potrivit companiei de consultanţă imobiliară Colliers International, preţul mediu aproape s-a triplat din 2005 ajungând la o valoare de 1.888 euro/mp.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
