Privind înapoi fără mânie, s-a dovedit că acest război împotriva lui Traian Băsescu a fost prematur. Cele mai grele pedepse pentru persoane care aparţin tipologiei preşedintelui sunt minimalizarea, ignorarea şi uitarea. Victor Ponta conştientizează asta, dar post-factum şi nu îi rămâne decât să îngâne la nesfârşit mantra "Băsescu eşti neant". Ca o consolare tardivă. Pentru Crin Antonescu rămâne satisfacţia îndoielnică de a fi pozat cu pompă în rolul de preşedinte de o lună, când, cu un dram de răbdare şi fără gândiri mirobolante, ar fi putut juca acest rol un mandat întreg. În această privinţă, preşedintele interimar are o responsabilitate morală, asumarea acesteia urmând să fie neglijată cu graţie.
După acest război fără învingători, căci toţi războinicii au plecat pe scut către treburile zilnice, Traian Băsescu vrea să fie campionul concilierii naţionale. Dar preşedintele nu este programat structural să se încadreze în această ipostază binefăcătoare. Voturile gârlă împotriva sa nu l-au făcut mai înţelept şi nici nu i-au dat vreo revelaţie pozitivă. Este în el o furie teribilă de mare neînţeles, care se revarsă din toate apariţiile sale precipitate şi tremurânde.


