La momentul în care criza a lovit, Europa se mişca în direcţia potrivită, iar pieţele muncii se apropiau de ţintele din Strategia de la Lisabona. Toate planurile Bruxelles-ului au fost năruite, însă, de tensiunile globale.
În acest sens, noua comisie Barroso a pus bazele unei strategii de dezvoltare până în 2020, menită să ajute economia europeană să îşi revină după criză şi să pună bazele avansului în următoarea decadă.
Bruxelles-ul va miza pe trei direcţii de creştere: stimularea educaţiei şi a inovării, creşterea productivităţii şi a competitivităţii şi majorarea ratei de ocupare a populaţiei europene. Comisia ţinteşte o rată de ocupare de 75%, peste obiectivul anterior de 70% prevăzut în Strategia Lisabona.
România este, momentan, departe de această ţintă, deoarece ţara noastră are una dintre cele mai mici rate ale ocupării din Uniune. Pentru a-şi atinge ţintele, Bruxelles-ul va investi 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare.
Pe latura de educaţie, Uniunea doreşte ca cel puţin 40% dintre tineri să aibă o diplomă de studii. Comisia Europeană a cerut şefilor de state şi de guverne să îşi asume noua strategie şi să o aprobe cu ocazia Consiliului European de Primăvară.
Comisia Barroso ţinteşte o rată de ocupare a populaţiei europene de 75% până în 2020 (VIDEO)
Publicat la 03.03.2010, 12:59:28
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
