Comisia Europeană (CE) a aprobat condiţionat, marţi, cumpărarea Reuters de către compania canadiană Thomson, în cadrul unei tranzacţii prin care va fi creat cel mai mare furnizor de ştiri şi informaţii pentru pieţe profesionale din lume, informează NewsIn.

Executivul Uniunii Europene (UE), Comisia Europeană, a anunţat într-un comunicat că tranzacţia în forma în care fusese propusă a creat îngrijorări cu privire la aşa-numitele "rapoarte de cercetare ale brokerilor după închiderea pieţei", care furnizează informaţii precum declaraţii financiare, indicatori financiari şi câştiguri pe acţiune.

CE a arătat că o astfel de tranzacţie "ar fi eliminat concurenţa dintre cei doi furnizori principali de astfel de baze de date atât de pe piaţa mondială, cât şi din zona economică europeană, lăsând o libertate redusă de alegere clienţilor care cumpără aceste produse".


Sursa: NewsIn