Comisia Europeană a interzis exportul de păsări din zona Murighiol
Publicat la 10.12.2007, 11:13:08
Comisia Europeană a transmis României ca vânatul cu pene provenit din zonele afectate de virusul gripei aviare, şi care este destinat consumului uman, să nu fie expediat către alte zone din ţară sau către statele Uniunii Europene, transmite corespondentul NewsIn.
Aceste măsuri vor fi aplicate României, Regatului Unit şi Poloniei, ţări care s-au confruntat cu problema gripei aviare.
„În cursul zilei de astăzi (luni, n.r.) s-a prezentat Comandamentului Antiepizootic Judeţean Tulcea decizia Comisiei Europene din 3 decembrie de modificare a deciziei 2006/415 a Comisiei Europene privind anumite măsuri de protecţie referitoare la gripa aviară înalt patogenă de subtip H5N1 la păsările de curte din Regatul Unit, România şi Polonia, prin care s-a stabilit la nivelul teritoriului judeţului Tulcea că în zona B, care cuprinde tot teritoriul judeţului Tulcea, conform prevederilor articolului 5, nici un produs pe bază de vânat cu pene destinat consumului uman să nu fie expediat din zonele A şi B, (zona A fiind zona Murighiol şi zona B este zona de supraveghere de pe teritoriul judeţului Tulcea, n.r.), către partea internă a teritoriului statului afectat sau către alte state membre sau ţări terţe”, a declarat Marian Avram, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Tulcea, în cadrul Colegiului Prefectural de astăzi.
"În aceste condiţii, o parte a protocolului încheiat între Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Direcţia Silvică, D.S.V.S.A. şi asociaţiile de vânători, partea care cuprindea emiterea buletinului de analiză, certificat sanitar – veterinar şi crotalierea păsărilor care pleacă în afara judeţului este abrogată. Practic, prin această decizie, punctul şapte al protocolului este anulat deci nu se mai pot scoate de pe teritoriul judeţului vânatul şi nici produse", a mai spus directorul Marian Avram.
Acesta a mai afirmat că, deşi în judeţul Tulcea funcţionează 10 asociaţii de vânători, doar cinci dintre acestea au răspuns cererilor Direcţiei Sanitar Veterinare.
"O problemă deosebită este legată de protocolul pe care l-am avut cu vânătorii. La nivelul judeţului avem 10 asociaţii de vânători şi noi am solicitat săptămâna aceasta de două ori, odată marţi şi odată vineri pentru a face instruirile şi a discuta complet ce au de făcut. Din cele 10 asociaţii s-au prezentat doar cinci”, a mai spus directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Tulcea.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





