"Domnul Vlădescu mi-a spus să vorbim despre taxarea inversă la trecut, pentru că nu se mai poate face, deoarece România nu poate obţine acest lucru de la Comisia Europeană", a spus Popescu.
El i-a cerut lui Vlădescu să convingă oficialii de la Bruxelles să accepte taxarea inversă, pentru că altfel va fi încurajată evaziunea fiscală.
"Asta înseamnă că s-a dat drumul la evaziunea fiscală, iar aceasta este aproape legalizată", a adăugat Popescu.
Preşedintele Rompan a mai spus că în prima decadă a lunii iulie, după creşterea TVA, vânzările din domeniul panificaţiei au scăzut cu 10% şi vor urma să scadă cu 15-20%.
Şi Mihai Lungu, preşedintele Cooperativei Muntenia, a spus la rândul său că dacă evaziunea nu va fi stopată toate subvenţiile vor fi inutile.
"Cu evaziunea se poate termina într-o lună, dacă se vrea. Noi avem 70-80% evaziune faţă de 2-3% cât au alte ţări europene", a adăugat Lungu.
Prin taxarea inversă în industria alimentară, TVA se încasează în magazine, nu pe parcursul ciclului de fabricaţie a produselor.
Ministerul Finanţelor anunţa, la 6 iulie, că taxarea inversă pentru livrările de bunuri din interiorul ţării la cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie va fi aplicată la zece zile de la comunicarea de către Consiliul UE a aprobării derogării pentru implementarea prevederii.
Comisia Europeană a respins taxarea inversă în sectorul alimentar
Publicat la 22.07.2010, 10:54:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
