Oficialii europeni au precizat că acesta ar putea fi ultimul pas înainte de activarea clauzei de salvgardare. Asta înseamnă că fermierii români vor pierde peste 100 de milioane de euro, bani pe care trebuiau să îi primească drept subvenţii la hectar.
Principalul motiv pentru care s-a ajuns la această situaţie constă în faptul că autorităţile române au întârziat reforma din sectorul agricol, unde nu au reuşit să pună la punct baza de date cu fermierii care ar putea beneficia de subvenţii.
Fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat joi pentru Realitatea TV că "România este singura ţară din UE care nu are cadastrul finalizat".
Spre deosebire de ţara noastră, Bulgaria, care a aderat la aceeaşi dată la Uniunea Europeană nu se confruntă cu probleme la acest capitol, deoarece a reuşit să îşi implementeze un sistem de plăţi operaţional.
Potrivit tratatului de aderare al celor două ţări, UE poate reţine un sfert din plăţile sale acordate direct agricultorilor, care ar trebui să înceapă la 1 decembrie şi să crească de la 202 milioane de euro anul viitor la 492 de milioane de euro în 2013 în cazul României.
citeste aici reactia guvernului
Comisia Europeană acordă României o lună pentru remedierea problemelor din agricultură
Publicat la 10.10.2007, 06:16:54
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



