Recenta propunere a CE pentru un “Cod international de conduita pentru fondurile suverane” a fost facuta ca reactie la modul in care activeaza acestea si are implicatii asupra modului in care statele membre trateaza astfel de investitii. Bruxelles-ul s-a concentrat initial pe implicatiile strategice ale acestor investitii si asupra necesitatii de a adopta o strategie europeana coerenta. Comisarul pentru Comert, Peter Mandelson, sugera vara trecuta ca ar trebui instituita o politica menita sa impiedice investitiile in sectoare sensibile. Alti oficiali europeni, inclusiv presedintele CE, Jose Manuel Barroso, au spus ca e nevoie de o mai mare transparenta. In
ultima vreme, insa, strategia Bruxelles-ului pare sa se fi concentrat mai mult pe a oferi un raspuns pozitiv fondurilor suverane. Comisarul pentru Piata Interna, Charlie McCreevy, a vorbit in repetate randuri despre importanta investitiilor fondurilor suverane in UE.
Ultimul raport pe acest subiect al CE respinge abordarea protectionista sau formarea unui “comitet pentru investitii straine” pe model american, pentru a supraveghea achizitiile din afara UE, motivand ca acestea ar putea transmite un semnal gresit investitorilor straini. Documentul scoate in evidenta contributia pozitiva a fondurilor suverane la sporirea lichiditatii pe pietele financiare internationale, in timpul recentei crize a creditelor, si la intarirea euro pe pietele monetare. Totusi, raportul se refera si la anumite probleme care ar putea aparea in relatia cu fondurile suverane. Exista semne de intrebare privind nivelul la care rezervele acestora sunt rezultatul unor monede subevaluate si privind potentialul acestora de a exacerba dezechilibrele globale. Pe frontul transparentei si guvernarii, raportul admite ca exista riscul ca guvernele care au fonduri suverane sa influenteze deciziile de investitii din alte considerente decat maximizarea profitului. Din aceste motive, documentul stabileste ce pozitie ar trebui sa adopte UE in privinta unui cod de conduita pentru fondurile suverane. In domeniul transparentei si guvernarii, raportul recomanda ca fondurile suverane sa urmeze principiile Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare in Europa (OCDE) de guvernare a companiilor de stat si “bunele practici” in domeniu, urmand exemplul fondurilor din Norvegia si din Singapore, care ofera anual informatii privind investitiile si alocarea activelor.
De asemenea, Comisia spune ca statele membre ar trebui sa aiba o abordare similara pentru reglementarea fondurilor suverane si altor investitii straine pe propriile piete. Comisia incearca de multa vreme sa deschida pietele de capital si sa reduca restrictiile pe care le impun statele membre. Totusi, aceste masuri au fost create, in primul rand, pentru a usura circulatia capitalului intre tarile membre. Investitii non-UE in sectoare sensibile ar putea insa determina tari ca Germania, Franta sau Marea Britanie sa-si intareasca si mai mult controlul in domeniu.





