Comisia Europeană ia măsuri împotriva comercializării produselor chinezeşti
Publicat la 17.11.2008, 19:26:27
Aproximativ jumătate dintre produsele retrase de pe piaţa statelor membre sunt de origine chineză, a arătat, în ultimii ani, sistemul de alertă rapidă pentru produse de consum periculoase al Comisiei Europene. Procentul ridicat este o consecinţă a fluxurilor comerciale imense de bunuri de consum care provin din China. Dintre acestea, un procent foarte mare îl deţin jucăriile. Aproape 85% dintre jucăriile de pe piaţa europeană sunt fabricate în China.
De altfel, China este cel mai mare exportator mondial de jucării, cu vânzări totale de 22 de miliarde de jucării în 2006, 60% din producţia mondială. La întrunirea de la Bruxelles dintre liderii europeni, chinezi şi americani, va fi pusă la punct noua legislaţie a Statelor Unite cu privire la securitatea produselor.
Textul de lege va permite un schimb de informaţii mai deschis privind retragerea produselor şi date despre produsele periculoase. Discuţiile fac parte dintr-o serie de evenimente care se vor derula în Săptămâna securităţii produselor, organizată de Comisia Europenaă în perioada 17–21 noiembrie.
Printre punctele importante de pe agenda oficialilor, se numără o întâlnire a organismelor de reglementare ale grupului internaţional pentru securitatea produselor de consum, un simpozion de instruire, conferinţa de închidere a unui proiect Prosafe privind intensificarea supravegherii pieţei cu ajutorul celor mai bune practici.
De asemenea, un grup de lucru al organismelor de reglementare UE-China va pune la punct sistemul de alertă rapidă pentru produsele de consum nesigure. În septembrie, încrederea în produsele chinezeşti a scăzut pe plan internaţional odată cu descoperirea de lapte şi produse lactate contaminate cu melamină, care au dus la moartea a patru bebeluşi şi spitalizarea a aproape 47 de mii de copii. La scurt timp, au fost retrase de pe piaţă numeroase produse la a cărora fabricare a fost folosit lapte din China, inclusiv bomboane sau biscuiţi.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
